ACSVM Craiova a plecat în cantonament

_DSC0037

Divizionara C ACS Viitorul Municipal Craiova a plecat miercuri dimineață într-un stagiu de pregătire de zece zile în stațiunea Băile Felix. Lotul grupării adoptate de comuna Ișalnița îi cuprinde pe următorii jucători: portari – Alex Marica, Cătălin Popescu; jucători de câmp: Daniel Mihai, Irinel Chircan, Cătălin Nuță, Cătălin Țenovici, Cătălin Scarlat și Lucian Scarlat, Mihai Flori, Mădălin Poenaru, Ionuț Țucă, Ionuț Bistriceanu, Răzvan Istudor, Daniel Bălosu, Cătălin Borneci (CSS Craiova), Lucian Borhot (CSS Craiova), Cătălin Geamănu (CSU Craiova). Din lot nu mai fac parte frații Stancu, Dănuț și Alin, care nu au ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului în privința contractului.
„Ne vom axa pe pregătirea fizică, însă este foarte posibil să susținem și amicale cu formațiile din zonă“, a spus Alin Gavrilă, pentru GdS și sport-vartos.ro. Acesta a lămurit și situația staff-ului tehnic: „Nu vreau să apară discuții pe tema statutului meu și al lui Nicu Năstăsie. Eu sunt antrenorul principal, iar Nicu este noul director tehnic al echipei. Am preluat modelul de la CS Universitatea Craiova, în sensul că eu sunt un antrenor tânăr, iar el unul experimentat. De rezultatele echipei vom răspunde împreună“, a punctat Alin Gavrilă.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.