Aluminiştii, îngrijoraţi de condiţiile din ţară

Reveniţi în România la sfârşitul săptămânii trecute, jucătorii şi oficialii clubului ALRO Slatina s-au obişnuit cu greu la gândul că trebuie să-şi continue pregătirile înfruntând frigul şi zăpada, chiar dacă terenul de la „Metalurgistul“ a fost „aranjat“ de un utilaj de deszăpezire. Aluminiştii speră totodată ca vremea să nu le strice definitiv planurile şi să nu poată susţine jocurile amicale cu FC Caracal şi cu CSM Vâlcea. „Cu siguranţă a fost un cantonament reuşit în Antalya, mai ales când văd condiţiile care sunt în acum în ţară. Va fi o perioadă dificilă pentru a găsi posibilitatea să ne antrenăm la un nivel ridicat. Avem programate în această săptămână două meciuri amicale, joi cu FC Caracal, iar sâmbătă cu Râmnicu Vâlcea. Vom vedea în zilele următoare dacă vom reuşi să jucăm aceste meciuri“, a declarat, pentru gazetanoua.ro, „principalul“ Daniel Mogoşanu.

Acesta a explicat că nu a luat nici o decizie în privinţa renunţării la unul dintre atacanţii aflaţi în lot. „Încă nu am luat nici o decizie. Este un lucru îmbucurător că au marcat în amicale, pentru că în tur atacanţii noştri au dat foarte puţine goluri. Este foarte bine că au poftă de gol… Este vorba să mai aducem un fundaş central, dar încă nu am perfectat nimic“, a mai spus Mogoşanu.

Velcovici s-a acomodat

Sosit la ALRO chiar înaintea plecării în stagiul din Antalya, Gabriel Velcovici (27 de ani) s-a declarat impresionat de unitatea din cadrul lotului slătinean. „Mă simt foarte bine la ALRO. Am găsit un grup unit. Eu zic că m-am acomodat foarte bine. Pregătirea a decurs foarte bine în Antalya, ne-am încărcat bateriile pentru retur, dar din păcate în ţară va fi destul de greu… Eu spun că echipa poate termina fără probleme pe locul trei. Avem forţa necesară de a încheia sezonul în primele echipe“, a declarat Velcovici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.