ANDREI CREŢU: SUNTEM PE O PANTĂ ASCENDENTĂ

Coautor la golul din amicalul cu Damila, atacantul celor de la ALRO, Andrei Creţu, este încrezător în potenţialul echipei de a obţine rezultate bune în retur.

Golgheter în meciurile de verificare dinaintea începerii sezonului, Andrei Creţu a început şi de această dată bine seria amicalelor iernii. Atacantul celor de la ALRO a contribuit din plin la golul victoriei cu Damila Măciuca, execuţia loviturii libere fiind apreciată. Fostul rapidist spune că important este ca aportul să fie în campionat.

„Aş vrea să nu marchez acum şi să o fac în campionat, dar indiferent de câte goluri dau, contează să câştige echipa, nu cine înscrie. După părerea mea, nu cred că antrenorul a fost supărat, este o perioadă grea, de acumulare, suntem obosiţi şi e normal să nu avem randamentul necesar pentru a duce un meci 100%, însă suntem încrezători că suntem pe panta ascendentă, pe drumul cel bun”, a declarat, pentru gazetanoua.ro, atacantul aluminiştilor.

Atacantul celor de la ALRO Slatina, Andrei Creţu, consideră că importantă este evoluţia echipei şi mai puţin informaţiile legate de eventualele probleme pe care fostele divizionare A le-ar putea întâmpina în obţinerea licenţei: „Nu contează ce fac Timişoara sau Bistriţa, ci să jucăm noi bine, până la urmă fotbalul se joacă pe teren şi nu pe la comisii sau Federaţie. Orice jucător este bine venit, poate să vină oricine, este bună concurenţa, îţi doreşti mai mult, iar cel mai bun şi cel mai în formă să joace, nu contează cine este. Vreau să fiu sănătos, să mă pregătesc bine şi să mulţumesc oamenii de aici, să dau randamentul necesar pentru a ne îndeplini obiectivele”.
Andrei Creţu a marcat două goluri în prima parte a sezonului.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns