Apa Craiova, noua campioană a Doljului

Sâmbătă dimineaţă s-au „limpezit“ lucrurile în campionatul judeţean, noua campioană a Doljului devenind CS Apa Craiova. Formaţia antrenată de Victor Naicu a izbutit să-şi asigure titlul cu două etape înaintea încheierii play-off-ului Ligii a IV-a, după ce a dispus în deplasare de Energia Craiova, scor 4-2. „Am avut ceva emoţii în meciul acesta, dar mă bucur că am câştigat şi astfel ne-am asigurat titlul de campioană şi din punct de vedere matematic. Mai sunt două etape, dar băieţii au «închis» deja lupta şi vreau să-i felicit pentru acest lucru, pentru că au muncit mult şi au dat dovadă de caracter puternic. Am obţinut locul 1 pe teren, cu fruntea sus, nimeni nu ne poate acuza de nimic“, a spus Victor Naicu, pentru GdS.
Pentru CS Apa Craiova vacanţa nu va veni prea curând, trupa lui Victor Naicu urmând să dispute barajul de promovare în Liga a III-a, împotriva vâlcenilor de la Posada Perişani. „Noi ne luasem toate datele despre campioana din Caraş Severin, Muncitor Reşiţa, dar au apărut modificări şi, în cele din urmă, vom întâlni pe Posada Perişani, despre care nu ştim mare lucru. Se va juca în intervalul 16-20 iunie meciul de baraj. Am înţeles că mai sunt două etape de disputat în campionatul din Vâlcea, aşa că vom merge să-i vedem pe adversari pe viu. De acum înainte ne vom pregăti doar pentru baraj, vom aborda mult mai relaxat ultimele două etape din play-off, pentru că nu avem un lot numeros şi nu avem nevoie de accidentări. Sper să trecem cu bine şi peste acest hop şi să promovăm în Liga a III-a“, a declarat Victor Naicu, recunoscând că din punct de vedere financiar echipa stă foarte prost: „Stăm foarte prost cu banii, de aceea îi felicit pe jucătorii mei. Noi nu avem acum bani nici de deplasare pentru baraj, dar sperăm să facem rost. Sincer, nu ştiu ce se va întâmpla dacă vom reuşi promovarea. Mă gândesc că poate vor apărea pe parcurs oameni care să ne ajute să ne menţinem, altfel ne va fi foarte greu“.
Lotul campioanei Doljului, CS Apa Craiova, este format din următorii jucători: A. Firulescu, Ad. Surdu – Dr. Ionele, D. Stanciu, Cl. Sodoleanu, Ad. Gheorghiţă, A. Lupu, R. Tătaru, I. Cofin, O. Trăistaru, T. Trăistaru, M. Niţă, Ad. Nedelea, C. Răduţ, An. Băia, Cojocaru, Cr. Stăncuţa, M. Tâmplaru, C. Marin, Ad. Dobre, Ad. Crişan.

LIGA a IV-a dolj, Play-off, etapa a 4-a
Rezultate: Energia Craiova – Apa Craiova 2-4, CS Işalniţa – FC Podari 1-2.
Clasament: 1. Apa Craiova 28 de puncte, 2. FC Podari 22p, 3. CS Işalniţa 4p, 4. Energia Craiova 4p.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.