ARIEŞUL TURDA, LA UN PAS DE RETRAGERE

Problemele financiare nu au dispărut din fotbalul autohton nici anul acesta, criza simţindu-se mai ales în eşalonul secund. Nici nu s-a încheiat bine turul campionatului că a şi apărut o primă veste proastă, FC Arieşul Turda fiind la un pas de retragere.

Jucătorii nu şi-au văzut banii de peste o jumătate de an, în condiţia în care Primăria a alocat bani pentru desfăşurarea activităţii sportive, informează liga2.ro. Un alt segment neplătit de mai multe luni de zile este cel al antrenorilor de la Centrul de Copiii şi Juniori. Din nefericire pentru turdeni, primarul Tudor Ştefănie nu le-a dat veşti prea bune, recunoscând că nu este exclus ca echipa să se retragă din campionat. „Vinovaţi de ceea ce se întâmplă la echipă sunt cei care gestionează activitatea de acolo, noi am alocat de la bugetul local sume în limita bugetului. De la Consiliul Local s-a aprobat o anumită sumă de bani, iar cei de la club ar fi trebuit să se încadreze în suma respectivă. Cei de la club trebuie să vă spună care este situaţia actuală, este problema lor, nu a mea. Cine face cheltuială, trebuie să răspundă. La această oră pot să vă asigur că facem eforturi susţinute pentru a vă putea da ceva bani înaintea sărbătorilor, iar săptămâna viitoare sper să puteţi intra în posesia lor”, le-a spus edilul jucătorilor veniţi joi la Primărie să-şi ceară drepturile. ,,În situaţia economică existentă, nu văd altă ieşire decât retragerea din campionat. În opinia mea, cei de la club nu se pot încadra în sumele pe care le dăm. La această oră nu văd a exista o altă soluţie, prin care să salvăm echipa”, a punctat primarul Tudor Ştefănie, care i-a îndemnat pe jucători să-şi găsească alte angajamente.

Arieşul Turda ocupă ultimul loc la finalul turului în seria Vest a Ligii a II-a, având 5 puncte în minus faţă de un loc neretrogradabil.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns