ARSENAL I-A FĂCUT STATUIE LUI THIERRY HENRY

Thierry Henry a trăit astăzi unul dintre cele mai emoţionante momente din cariera sa de fotbalist, după ce şefii lui Arsenal au decis să-i ridice o statuie. În semn de respect pentru performanţele pe care le-a avut alături de „tunari“, dar şi pentru a aniversa 125 de ani de existenţă a clubului, Arsene Wenger&Co au fost de părere că atacantul francez merită o statuie lângă stadionul Emirates.

Iniţiativa l-a emoţionat până la lacrimi pe Henry. „Ştiu că de obicei nu-mi arăt emoţiile, o parte a presei m-a condamnat pentru asta, dar uitaţi că acum le arăt. Vreau să le mulţumesc familiei, prietenilor, fiicei mele, mamei mele…Nici în cele mai frumoase vise ale mele nu m-am gândit că voi avea o statuie în faţa stadionului echipei pe care o iubesc şi al cărei fan sunt. Statuia este un exemplu perfect al dragostei pe care o am pentru acest club: eu, în genunchi, cu faţa la Emirates Stadium şi având Highbury în spate. Este ceva extraordinar. Vreau să le mulţumesc fanilor. Aţi fost întotdeauna speciali şi întotdeauna am încercat să dau ce am mai bun“, a declarat Henry, cu lacrimi în ochi, conform presei britanice, citate de Prosport.


Pe lângă statuia lui Henry au mai fost dezvelite cele ale lui Herbert Chapman (antrenor care a luat două titluri cu Arsenal în anii ’30 şi care a adus culoare albă pe echipamentul lui Arsenal) şi Tony Adams, fostul mare jucător al „tunarilor“.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns