Artimon: Am fost superiori Bistriţei

Antrenorul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Alin Artimon, este mulţumit de evoluţia elevilor săi, dar dezamăgit de rezultatul final al meciului cu Gloria, scor 1-1. „Am fost superiori Bistriţei, echipă matematic promovată cu acest punct, sunt mândru de modul în care am jucat, de numărul de ocazii, că pe o căldură sofocantă au făcut ce au putut să câştige, nu s-au mulţumit cu un punct în compania liderului. După numărul de ocazii, cred că trebuia să câştigăm cu un avantaj de cel puţin un gol, dar am realizat doar un punct cu o echipă bună. Echipa a trecut testul cu brio, ce am construit în 5-6 săptămâni arată că suntem pe drumul bun, suntem în grafic ca şi dezvoltare a jocului, ca şi organizare. Prin modul în acre am terminat jocul, atacând, este clar că nu ne-am propus doar un egal. Dacă putem creşte progresia şi putem creşte calitatea jocului, în sezonul viitor putem fi una din echipele bune ale seriei, eu sunt mulţumit de ce am arătat. Salvarea de la retrogradare este aproape realizată, ne interesează evaluarea lotului şi modul în care se exprimă echipa”, a spus tehnicianul vâlcean, conform liga2.ro.


Artimon aşteaptă definitivarea unui buget, pentru a stabili planul de transferuri pentru vară. „Jucătorii care nu corespund, vor fi direcţionaţi spre alte echipe. Putem aduce jucători tineri sau cu experienţă, în funcţie de ce îşi propune clubul. Dacă clubul îşi propune un obiectiv îndrăzneţ, atunci şi mutările trebuie să fie în această idee construite. Sunt anumiţi jucători care îi avem ţintă, sunt tatonări, dar nu a demarat discuţiile concrete, este mai important întâi să ştim ce vrem Eu am înaintat de câteva săptămâni programul de pregătire, sunt bătute în cuie două cantonamente, unul la stadion, unul în străinătate, datele jocurilor amicale, ce putem financiar, aşa vom proceda în consecinţă, club sau antrenor. Ca şi preocupare, ca şi interes, până acum, este grupul care munceşte cel mai bine dintre toate echipele antrenate de mine, şi am antrenat destule”, a mai afirmat Artimon.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.