Atenție la Poli Iași!

Universitatea Craiova a început sezonul cu o înfrângere la limită, însă nu scorul de 0-1 înregistrat în compania campioanei CFR Cluj, din Supercupă, a îngrijorat, ci jocul, concluzia generală fiind aceea că finanțatorii trebuie să-i aducă lui Devis Mangia jucătorii doriți pentru ca italianul să-i redea strălucirea din sezonul trecut. Începutul săptămânii nu a adus nicio noutate în acest sens, iar luni, de la ora 21.00, debutează în noua ediție de campionat, Știința primind vizita moldovenilor de la FC Poli Iași, denumire recăpătată de trupa lui Flavius Stoican în această vară.

Moldovenii, mai pregătiți și mai testați decât alb-albaștrii

FC Poli Iași, echipă pe care anul trecut Universitatea a învins-o de fiecare dată, cu 2-0 la Severin și cu 2-1 în deplasare – în campionatul regular, și cu 4-1 pe „Ion Oblemenco“ și cu 2-1 în Copou – în play-off, și-a pregătit cu multă atenție pașii din această vară. Moldovenii au efectuat două stagii de pregătire, semn că anul acesta își propun mai mult decât locul șase din sezonul trecut.
Primul stagiu s-a desfășurat în intervalul 23 – 30 iunie la Cheile Grădiștei și a avut scopul acumulărilor fizice. Aici au luat parte 19 jucători: portari: Alexei Koselev, Denis Rusu; jucători de câmp: Adria Gallego, Gabriel Bosoi, Ovidiu Mihalache, Cosmin Frăsinescu, Ionuț Cioinac, Mădălin Mihălescu, Alexandru Zaharia, Cătălin Ștefănescu, Andrei Cristea; Vlad Danale, Marius Chelaru, Ionuț Panțîru, Alexandru Niță, Francisc Cristea, Mihai Armeanu, Mario Pipos, Octavian Crăcea. Au lipsit, din cauza problemelor medicale, Andrei Sin și Narcis Bădic.
Al doilea stagiu de pregătire a avut loc în capitala Turciei, Ankara, cu cartierul general în provincia Bolu, și aici antrenorul Flavius Stoican a îmbunătățit partea tehnico-tactică. Lotul ieșean i-a cuprins pe: Koselev, Rusu, Tîrnovanu; Bosoi, Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Bădic, Sin, Danale, Patrick Petre (cedat definitiv de Dinamo), Cioinac, Mihăescu, Chelaru, Ștefănescu, Zaharia, Panțîru, Andrei Cristea și juniorii Francisc Cristea și Crăcea.

În Turcia au susținut șase amicale

În intervalul 2-13, formația din Copou a susținut șase partide de verificare, dublu față de Universitatea Craiova în cantonamentul din Austria. Moldovenii au înregistrat în ordine următoarele rezultate: 1-3 cu Nefti Baku (Azerbaidjan, liga 1), 2-1 cu Al Kharaitiyat (Qatar, liga 1), 0-0 cu Celik Zenica (Bosnia, liga 1), 0-2 cu Malatyaspor (Turcia, liga 1), 2-2 cu Traktor Sazi (Iran, liga 1), 0-2 Konyaspor (Turcia, liga 1).
Marcatorii Iașiului pe pământ turcesc au fost următorii: Cătălin Ștefănescu (Nefti Baku, Al Kharaitiyat), Francisc Cristea (Al Kharaitiyat), Vlad Danale (Traktor Sazi) și Andrei Cristea (Traktor Sazi).
Încă de la începutul testelor, Flavius Stoican a mers pe formula de joc 4-3-3, iar la ultimul joc echipa a arătat astfel: Rusu (’75, Tîrnovanu) – Mihalache, Frăsinescu (’63, Grosu), Chelaru (’46, Sanoh), Gallego (’63, Francisc Cristea) – Cioinac, L. Rus (’63, Crăcea), Panţîru – P. Petre (’17, Danale; ’72, Neamţu), Andrei Cristea (’46, Flores; ’75, Munteanu), Ştefănescu (’58, Roşu). Jucătorii Bosoi, Sin, Bădic, Zaharia şi Mihăescu au încheiat cantonamentul accidentați.

Lotul a fost modificat din mers

De menționat faptul că pe parcursul stagiului din Turcia, lotul lui FC Poli Iași a suferit unele modificări. Prima mutare a vizat postul de portar. Basarabeanul Alexei Koselev a primit acceptul clubului și a fost pus pe lista de transferări, iar în locul său a fost adus imediat Alberto Cobrea, fotbalist care a mai evoluat la CS Mioveni, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, Dinamo și FC Botoșani. Cobrea a semnat pe doi ani.
Sub comanda lui Flavius Stoican au mai ajuns mijlocaşul olandez Moussa Sanoh (22 de ani, PSV Eindhoven, RKC Waalwijk şi Crawley Town), mijlocașul costarican Dylan Flores (25 de ani, Saprissa, CS Uruguay, Cartagines, Alajuelense, Tondela) și fundașul dreapta Laurențiu Rus (33 ani, Liberty Oradea, FC Sopron, Petrolul Ploiești, Dinamo, FCM Târgu Mureș, Astra Giurgiu, FC Voluntari, CFR Cluj).
La FC Poli Iași se mai află în probe fundașul central francez Cedric Mongongu (29 de ani, Monaco, Evian, Eskisehirspor, Montpellier), mijlocașul central spaniol Diego Poyet (23 de ani, Charlton Athletic, West Ham United, Huddersfield Town, Milton Keynes Dons, Godoy Cruz, Pafos), mijlocașul francez Martin Mimoun (26 de ani, FC Paris, Laval, Quevilly, Creteil, Bastia, Olimpija Ljubljana) și atacantul spaniol Enzo Mauro Arevalo Acosta (21 de ani, FC Sion).

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.