Au cedat fotoliul de lider (VIDEO)

Formația masculină de volei SCM „U“ Craiova, liderul campionatului, a pierdut derbiul cu Arcada Galați, a doua clasată, scor 1-3, susținut sâmbătă seară, în Sala Polivalentă, din cadrul etapei a 4-a din play-off-ul Diviziei A1.

Alb-albaștrii nu au început prea bine meciul, au fost conduși, apoi au reușit să se regrupeze și să recupereze puntele, egalând la 19, dar a urmat o cădere și au pierdut primul set pe final, scor 21-25.

Băieții noștri s-au revanșat în actul doi, pe care l-au dominat și l-au închis la 25-21, având la un moment 5 puncte avans. A fost un set în care Bogdan Ene și Laurențiu Lică au adus puncte importante și în care blocajele au fost numeroase, unele mingi fiind scose și de la sol.

Din păcate, gazdele nu au reușit sa mențină evoluția bună și în setul trei, în care au „alergat“ continuu după egalare, dar „cursa“ a fost în zadar, gălățenii impunându-se cu 25-19.

În setul patru SCM „U“ Craiova a acuzat presiunea meciului și a greșit multe mingi, Arcada adjudecându-l cu 25-21.

SCM „U“ Craiova: Laurențiu Lică, Rusmir Halilovic, Aleksandar Milivojevic, Faku Imhoff, Filip Sestan, Răzvan Olteanu. Au mai jucat: Neven Majstorovic, Bogdan Ene, Ionuț Teleleu.

În etapa viitoare, SCM „U“ Craiova, care a cedat prima poziție Arcadei Galați, va evolua în Capitală, împotriva echipei CSM București, confruntarea fiind programată miercuri, 10 aprilie, de la ora 17.00.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.