Bayern a dat cu Barca de pământ şi s-a calificat în finală

Barca Bayern

Echipa germană Bayern Munchen s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul general de 7-0, formaţia spaniolă FC Barcelona, în semifinalele competiţiei.

Marţi, pe arena „CampNou“, Bayern a învins, cu scorul de 3-0 (0-0), prin golurile marcate de Robben ’48, Pique ’72 autogol şi Muller ’76. FC Barcelona era neînvinsă în cupele europene pe teren propriu de aproximativ patru ani. În prima manşă, Bayern Munchen a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 4-0.

FC Barcelona: Victor Valdes – Dani Alves, Pique, Bartra (Montoya ’87), Adriano – Xavi (Alexis Sanchez ’55), Song, Iniesta (Thiago Alcantara ’65) – Villa, Fabregas, Pedro. Antrenor: Tito Vilanova.

Bayern Munchen: Neuer – Lahm (Rafinha ’77), Boateng, Van Buyten, Alaba – Javi Martinez (Timoşciuk ’74), Schweinsteiger (Luiz Gustavo ’67) – Robben, Muller, Ribery – Mandzukici. Antrenor: Jupp Heynckes.

Cartonaşe galbene: Dani Alves ’45+1, Pique ’78 / Robben ’32.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Slovenia, cu Damir Skomina la centru, ajutat de asistenţii Matej Zunici şi Bojan Ul, de asistenţii suplimentari Slavko Vincici şi Roberto Ponis, în timp ce arbitru de rezervă a fost Primoz Arhar.

Bayern Munchen a mai jucat nouă finale de Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni, câştigând patru dintre ele în 1973/1974, 1974/1975, 1975/1976 şi 2000/2001.

În finala Ligii Campionilor, care va avea loc la 25 mai, pe stadionul „Wembley“ din Londra, Bayern Munchen va întâlni o altă formaţie germană, Borussia Dortmund, care a eliminat-o pe Real Madrid.

 

Tito Vilanova: Bayern a fost mai bună la toate capitolele

 

Antrenorul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, a declarat, miercuri, seară, după eliminarea din semifinalele Ligii campionilor, că Bayern Munchen a fost mai bună la toate capitolele, informează site-ul oficial al UEFA. Felicitări Bayern Munchen pentru calificarea în finală. Şi-au demonstrat valoarea şi merită să fie în finală. Vreau să mulţumesc suporterilor noştri pentru că ne-au susţinut până la final. Echipa mea a făcut tot ce era posibil. Le-am cerut jucătorilor să nu lase capul jos, iar prima repriză a fost bună. Golul marcat de Bayern în debutul părţii a doua ne-a făcut rău, a fost lovitura de graţie. Bayern a ajuns în această fază a competiţiei în condiţii fizice mult mai bune decât noi. Jucătorii lor au fost cu toţii la înălţime, în timp ce noi nu am fost la capacitate maximă. Şi absenţele au contat. Messi a jucat la Bilbao pentru că s-a simţit mai bine. În finalul acelui meci a avut o senzaţie stranie, dar nu este vorba de o accidentare. Nu era la maxim şi nu putea ajuta echipa în aceste condiţii. Când un jucător ca Messi nu e în teren se vede imediat. Ne doream să jucăm până la final, dar înfrângerea din tur a fost foarte dură. Noi şi Real Madrid putem concura cu echipele germane, dar în aceste semifinale Bayern şi Dortmund ne-au fost superioare“, a spus Vilanova.

 

Jupp Heynckes: Tactic am jucat perfect

 

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Jupp Heynckes, a declarat că elevii săi au jucat perfect din punct de vedere tactic şi consideră că FC Barcelona este o altă formaţie fără argentinianul Lionel Messi. „S-a văzut foarte clar că echipa mea a intrat pe teren cu maximă concentrare. Am făcut o partidă foarte bună încă de la început. Nu poate nega nimeni că Barcelona este o altă echipă fără Messi. Cred că nimeni nu se aştepta ca noi să ne impunem cu 7-0. Cunosc bine fotbalul spaniol şi Barcelona în particular. Ei iubesc să joace deschis, aceasta este filozofia lor. Echipa mea a asimilat bine indicaţiile tactice şi din acest punct de vedere am făcut un meci perfect. Organizarea noastră a fost extraordinară şi i-am cerut lui Robben să încerce atacuri unu contra unu. Primul gol marcat de el a fost punctul de cotitură al meciului. Nu se poate spune că în această seară s-a încheiat o eră. Barcelonei i-au lipsit câţiva jucători, iar noi am evoluat extrem de inteligent. Dortmund merită să fie în finală, au şi ei un sezon bun. E adevărat că este o mică supriză că au ajuns până în finală. Tot ce sper e ca noi să ne impunem pe Wembley“, a spus Heynckes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.