Bon vrea din jucătorii lui Mangia ca să bată la Moreni

Universitatea II Craiova a reușit să bifeze sâmbătă primul succes pe teren propriu din actuala ediție de campionat din Liga a III-a, zdrobind-o cu 10-1 pe Viitorul Domnești, rezultat care poziționează „satelitul“ pe locul 10 în seria 3, cu 9 puncte contabilizate în șapte partide jucate. Antrenorul alb-albaștrilor, Dragoș Bon, speră ca elevii săi să fi depășit perioada proastă și să nu mai facă o repriză bună și una slabă, așa cum s-a întâmplat la aproape toate jocurile susținute până acum.

„Era cazul să câștigăm și noi și să dăm multe goluri, că prea mult am ratat înainte. Și în meciul acesta cu Domneștiul am irosit cinci-șase ocazii clare, am luat un gol în primul minut dintr-o prostie, dar ne-am revenit repede, a fost ca un duș rece. E prima victorie de pe teren propriu, în celelalte două am remizat. În majoritatea partidelor am condus, dar nu am reușit să câștigăm. E un rezultat care trebuie să le redea băieților încrederea și de acum înainte să joace cu mai mult entuziasm, să se bucure de fotbal. E foarte important ca ei să capete experiență, pentru că asta ne lipsește. Majoritatea golurilor pe care le-am primit până acum au fost din penaltiuri provocate ori din cauza greșelilor personale“, a spus Bon, pentru GdS și sport-vartos.ro.

Rossi și-a reziliat contractul cu Universitatea

Tehnicianul echipei secunde a avut și remarcați, dezvăluind totodată rezilierea contractului lui Fausto Rossi.

„În meciul cu Domneștiul l-aș remarca pe Alex Dinu, care a pasat bine, a jucat cu capul sus și a schimbat direcția de joc foarte bine în anumite faze. Calancea nu a avut ce face, dar a coordonat foarte bine echipa. Pe Calancea, de câte ori l-am avut pe teren, ne-a dat multă încredere. El este singurul jucător cu experiență de la noi, pentru că Fausto Rossi nu mai este, a reziliat contractul și a plecat în Italia. Și-a luat “la revedere“ de la noi cu o zi înainte de meci“, a spus Dragoș Bon.

„Sper să-mi dea cât mai mulți jucători“

Universitatea II Craiova joacă vineri, de la ora 15.00, în deplasare, la Flacăra Moreni, iar Dragoș Bon speră să primească ajutoare de la Devis Mangia, mai ales că echipa mare este în pauză competițională.

„Jucăm la Flacăra Moreni acum, o echipă pe care am urmărit-o împotriva Filiașiului. Întâlnim o echipă care nu prea pierde puncte pe teren propriu și nu mă aștept la un meci ușor. Nu trebuie să ne luăm după poziția din clasament. Campionatul este strâns, iar două victorii legate te propulsează în primele locuri. De asta îmi doresc mult să ne impunem acum la Moreni, pentru că ar conta enorm pentru moralul jucătorilor noștri tineri. Mangia are o strategie acolo, dar eu sper să-mi dea cât mai mulți jucători, din cei care au dreptul să joace la Liga a III-a, pentru că este nevoie de fotbaliști cu valoare și cu experiență. M-ar ajuta mult“, a punctat Bon.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.