Brănescu trăieşte un vis frumos la Torino

Fostul portar al divizionarei secunde CSM Vâlcea este fericit în Italia şi se consideră foarte norocos că îmbracă tricoul unei echipe foarte mari, cum este Juventus Torino

Fotbalul românesc produce talente pe „bandă rulantă“, însă nu toţi cei cu har ajung să joace în fotbalul mare, din diverse motive. Fie n-au şansa să fie văzuţi de cine trebuie şi să primească sprijinul cuvenit, fie greşesc drumul spre antrenament și se opresc în vreun bar sau în alt loc care nu este propice performanţei sportive. Dar sunt şi excepţii, iar un exemplu elocvent este Laurenţiu Brănescu, care, deși nu a împlinit 18 ani, se bucură de atenţia unui club foarte mare, Juventus Torino. Cu o statură impozantă, măsurând 1,92 m, dar şi cu o agilitate surprinzătoare, „Lary“, aşa cum îi zic prietenii, a avut evoluţii strălucite la CSM Vâlcea, iar soarta i-a surâs, bianconerii transferându-l de la Vâlcea, pentru 450.000 de euro, plus alte bonusuri la revânzare. Acum, la un an de la uriaşul salt, Laurenţiu Brănescu a vorbit, în exclusivitate pentru GdS, despre viaţa sa din Italia şi despre întreaga activitate de la Juventus.
„În ianuarie s-a împlinit un an de când sunt la Juve şi sunt foarte fericit aici. M-am adaptat repede, iar limba am învăţat-o destul de bine, întrucât în fiecare zi particip la cursurile susținute de o profesoară angajată de club. Locuiesc în hotelul clubului. Când am venit, am hotărât împreună cu impresarul meu, Cristi Buturugă, că e mai bine pentru mine să stau împreună cu ceilalţi coechipieri. Colegul meu de cameră este ghanez, îl cheamă Chipsah Raman, şi este mijlocaş central. Mai este un jucător român la Juventus, Sorin Lovin, un fundaş central din Galaţi, născut în 1997. Mă înţeleg bine şi cu el“, a spus „Lary“, recunoscând că sunt momente când îi este dor de acasă. „Mă simt foarte bine aici, îmi place în Italia, dar uneori îmi lipseşte familia, mi-e dor de acasă. Dar când te gândeşti unde eşti şi ce vrei să faci, treci repede peste tot şi o iei de la capăt… Cu familia vorbesc în fiecare zi, cu ajutorul reţelelor de socializare. La fel şi cu prietenii cei mai apropiaţi, cu care îmi petreceam şi îmi petrec timpul când vin acasă“, a completat Brănescu.

Fascinat de stadion şi de fani

Că Juventus aşteaptă cu interes ca Brănescu să „crească“ mai repede ca să-l poată folosi în „bătăliile“ interne şi internaţionale o dovedeşte şi includerea sa în lotul lărgit al unor partide de campionat şi din Cupă. Laurenţiu Brănescu a caracterizat drept „ceva unic“ primul contact cu cocheta arenă a juventinilor (41.000 de locuri) şi cu ultraşii bianconeri.

„Prima dată când am mers pe «Juventus Arena» a fost chiar la inaugurare. A fost ceva unic, atunci am realizat la ce club am ajuns. Când pe lângă mine treceau fotbalişti de legendă, cum ar fi Zidane, Edgar Davis, Dino Zoff, Pavel Nedved, Boniperti, care au făcut istorie pentru Juve, eram foarte mândru… Apoi a venit meciul cu Genoa, când am fost inclus pentru prima dată în lotul lărgit pentru o partidă de Serie A. Am ieşit la încălzire, iar suporterii creau o atmosferă superbă… Au mai urmat Fiorentina, Bologna şi AS Roma. Cu AS Roma, în Cupa Italiei, a fost extraordinar, la golul lui Del Piero parcă a erupt stadionul, a fost o bucurie de nedescris. Colegii de la prima echipă sunt extraordinari, se poartă foarte bine cu jucătorii tineri, care vin de la Primavera. Niciodată nu am auzit pe cineva să strige la un junior, să îl înjure, tot timpul te încurajează! Iar pe mister Antonio Conte îl ştie toată lumea, nu are nevoie de prezentări. E un profesionist desăvârşit“, a punctat portarul oltean, care concurează pentru un loc la echipa mare cu nume consacrate, cum ar fi Gianluigi Buffon, Alexander Manninger şi Marco Storari.

„Suporterii sunt nebuni după echipă“

Întrebat care este atmosfera la Primavera, echipa a doua a clubului, Brănescu a precizat că totul este perfect. În plus, şi suporterii sunt alături de „speranţele“ clubului, le susţin.

„Fanii vin mereu la meciurile noastre, mai ales la cele importante, cu Fiorentina, Sampdoria, Genoa, Torino, Inter, AS Roma! Când ieşi pe stradă sunt mulţi suporteri care te recunosc, chiar dacă eşti un jucător de la Primavera. Aici, suporterii sunt nebuni după echipă, este foarte frumos, mulţi trăiesc pentru Juve. Antrenorul meu de la Primavera este Marco Baroni, fostul fotbalist al Fiorentinei, Napoli, AS Roma. E un tip OK, e foarte apropiat de noi. Cu colegii mă înţeleg foarte bine, nu sunt probleme deloc, suntem un grup foarte unit. Ieşim de foarte multe ori împreună în oraş, la restaurant, la cinema, petrecem mult timp împreună şi asta ne ajută, ca echipă. Cel mai bun prieten este colegul meu de cameră, iar la echipa mare mă înţeleg cel mai bine cu olandezul Eljero Elia. La Juventus, şi cel mai mic copil care intră pe poarta academiei este respectat şi primit foarte bine, ceea ce dă o notă bună pentru club“, a spus tânărul portar oltean, care are o concurenţă serioasă la Primavera din partea lui Federico Gagliardini, Manfredi Sclopis şi Simon Sluga.

„Comparativ cu România, condițiile sunt foarte bune“

Vorbind despre baza sportivă şi facilităţile de care beneficiază Primavera, Laurenţiu Brănescu a mărturisit că juniorilor nu le lipseşte absolut nimic, punctând, totodată, că este o diferenţă foarte mare faţă de ce oferă orice club din România. „Comparativ cu România, condiţiile sunt foarte bune. Baza de antrenament este nouă şi este cea mai tare din Italia. Avem absolut totul, începând de la terenurile de antrenament şi terminând cu sala de forţă, saună etc. Ultimul jucător venit la echipă, un olandez de la Ajax Amsterdam, spunea că în Olanda nu au condiţiile de aici. Ai totul la dispoziţie şi lucrezi cu oameni specializaţi, deci viitorul depinde de tine. De aceea eu mă pregătesc cum pot mai bine şi sper să debutez cât mai rapid la echipa mare“, a încheiat Laurenţiu Brănescu.

Laurenţiu Brănescu

S-a născut pe 30 martie 1994, la Râmnicu Vâlcea, şi a evoluat pentru formaţia locală, CSM, din 2004. A debutat în Liga a II-a pe 10 noiembrie 2009 (la vârsta de 15 ani) într-un meci cu Arieşul Turda, câştigat de olteni cu 5-1. În ianuarie 2009 a debutat pentru naţionala României sub 15 ani, într-un meci cu SUA, iar anul trecut a jucat câteva partide amicale şi cu reprezentativa sub 17 ani. A fost transferat de Juventus Torino pentru 450.000 de euro, dar CSM Vâlcea va mai primi din bonusuri aproximativ 850.000 de euro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.