„Casa Bogdan” a câştigat Memorialul „Ion Oblemenco”

 

Sfârşit de săptămână plin de fotbal pentru locuitorii oraşului Corabia, stadionul din localitate găzduind ediţia a XII-a a Memorialului “Ion Oblemenco”, competiţia fiind adresată juniorilor născuţi în anii 2000. La start au fost opt formaţii din întreaga Oltenie, fiind vorba despre CSS Corabia, Pandurii Tâgu Jiu, CSM Vâlcea, CSS Slatina, CSS Caracal, CSS Turnu Măgurele, FC Balş şi AS „Casa Bogdan” Craiova, trupa lui Fane Voica şi Samir Zamfir adjudecându-şi trofeul. Craiovenii au câştigat grupa B, obţinând victorii pe linie, 6-0 cu CSS Caracal, 7-2 cu CSS Slatina şi 3-0 cu CSM Vâlcea, apoi au trecut în semifinale de Pandurii Târgu Jiu cu 9-0, iar în finală s-au impus greu, cu 2-1 (0-1), în faţa reprezentantei gazdelor, CSS Corabia. Pe lângă trofeu, trupa lui Fane Voica şi Samir Zamfir se mai poate lăuda cu trei premii, Auraş Manciu fiind golgheterul competiţiei cu şapte goluri, Raul Constantinescu a fost desemnat jucătorul turneului, iar Titi Şerban a fost declarat cel mai tehnic jucător.

AS “Casa Bogdan” a avut următoarea componenţă: Andrei Bobonete – Andrei Crânguş, Ionuţ Popescu, Alex Olteanu, Raul Constantinescu, Cristi Opriţoiu, Adrian Nichifor, Titi Şerban, Andrei Dobre, Ştefan Baiaram, Marius Sultan, Alex Gârbiţă, Aurel Manciu, Hristos Vadasis, Ionuţ Simeanu, Florin Grigoraşcu, Mario Modora, Ionuţ Cârstea.

“A fost un turneu bun din toate punctele de vedere, iar acest trofeu vine ca o compensaţie morală pentru ratarea titlului de la Cupa Hagi Danone. Pentru copii urmează trei săptămâni de vacanţă, apoi o vom lua de la capăt”, a spus Fane Voica, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

Dacă întrecerea juniorilor a luat sfârşit duminică, locuitorii oraşului dunărean s-au delectat sâmbătă cu un meci de old-boys dintre Corabia şi Craiova Maxima, încheiat la egalitate, scor 2-2 (Turcu 2 / Cristescu, Ciurea). Din echipa Craiovei au făcut parte: Racolţea, Fl. Dumitru – V. Iliescu, Vancea, Săndoi, Bica, Ciupitu, Papură, Cristescu, Ciurea, Donose, Tilihoi, Ungureanu, S. Zamfir, Ov. Florescu şi G. Biţă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.