Chindia ar putea juca la Craiova

Resuscitată de Gică Popescu şi autorităţile din Târgovişte, Chindia ar putea face saltul în Liga I la finele acestui sezon, de pe locul trei, asta în cazul în care una din primele două clasate, Gloria Bistriţa şi FC Timişoara, nu ar primi licenţă. Gândul promovării a născut o problemă, stadionul dâmboviţean nu se încadrează în standardele impuse de FRF, astfel că trebuie să plece în “exil” pentru o scurtă perioadă în care se va construi o nouă arenă pentru elevii lui Flavius Stoican. „Haideţi întâi să ajungem în prima ligă şi apoi să vorbim despre stadion. Sunt destule variante pentru a ne putea susţine meciurile de pe teren propriu. La Bucureşti, la Ploieşti, la Craiova sau poate chiar la Timişoara!”, a declarat Mihai Neguţ, preşedintele executiv al Chindiei, pentru GSP. La rândul său, Gică Popescu, finanţator şi preşedinte de onoare al clubului, a evitat un răspuns clar: „Nu am vorbit despre acest subiect, pentru că nu este cazul. Încă nu este cazul. De obicei, nu punem carul înaintea boilor. Toate la timpul lor”. Naşul “Baciului”, Ţâcă Zamfir, şeful centrului de copii şi juniori de la Chindia susţine varianta Piteşti. „Nu vreau să comentez ce a declarat preşedintele Neguţ, dar spun că nu e oportun ca echipa să-şi joace meciurile de pe teren propriu la Craiova sau la Timişoara, în cazul fericit în care se va promova în prima ligă. Chindia este făcută pentru dîmboviţeni, este a localnicilor, iar ca variante provizorii de stadion aş vedea mai degrabă Piteşti sau Chiajna, asta pînă cînd se va construi şi la Tîrgovişte o bază sportivă performantă. Craiova este prea departe pentru echipă, pentru suporteri, iar de Timişoara nu mai spun”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.