CHIVU, PE LISTA LUI RANIERI PENTRU LIGA CAMPIONILOR

Fundaşul român al echipei Inter Milano, Cristian Chivu, a fost trecut de antrenorul Claudio Ranieri pe lista pentru meciurile din Liga Campionilor, care se vor disputa în această primăvară, informează Datasport. Iată cei 23 de jucători ai nerazzurilor trecuţi pe lista UEFA: Julio Cesar, Castellazzi, Orlandoni – portari, Maicon, Lucio, Ranocchia, Samuel, Chivu, Nagatomo, Faraoni – fundaşi, Zanetti, Stankovic, Sneijder, Alvarez, Palombo, Poli, Cambiasso, Obi, Crisetig – mijlocaşi, Pazzini, Forlan, Milito, Zarate – atacanţi. Inter Milano va întâlni, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, formaţia Olympique Marseille, prima manşă urmând să aibă loc la 22 februarie, în Franţa.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns