Cosmin Calu: Mergem la Sebiș să nu pierdem

Formația CSO Filiași întâlnește vineri, de la ora 18.00, în deplasare, pe Național Sebiș, confruntarea contând pentru etapa a 29-a, penultima din Liga a III-a, seria 4. Fundașul dreapta al trupei antrenate de Silviu Lung, Cosmin Calu (foto, la minge), este convins că echipa sa va obține un rezultat pozitiv pe terenul arădenilor și promite că va da un rând de bere colegilor, întrucât joi a împlinit 26 de ani.

„Berea nu o dau acum, pentru că suntem pe drum spre Sebiș și nici în seara asta (joi – n.r.), pentru că avem un meci important mâine (vineri – n.r.) și trebuie să fim proaspeți. Dau de băut după meci, mai ales dacă o să câștigăm. Sebișul are o echipă foarte bună, a tras la promovare, deci e clar că ne așteaptă un meci greu, dar sper să reușim să ne mobilizăm foarte bine și să obținem un rezultat pozitiv. Mergem acolo cu gândul să nu pierdem și să terminăm bine campionatul, să realizăm obiectivul. Ne-au învins în tur cu 1-0, dar sper să ne luăm revanșa“, a declarat Cosmin Calu, pentru GdS și sport-vartos.ro.

Partida Național Sebiș – CSO Filiași va fi arbitrată de Szabolcs Kovacs (Carei), ajutat de asistenții Gheorghe Vasile Tarba (Coaş) și Cristian Gheorghe Mureșan (Cavnic). Observatori au fost desemnați Cosmin Danciu (Hunedoara), respectiv Petru Boros (Oradea).

Cealaltă reprezentantă a Doljului de la Liga a III-a, Universitatea II Craiova, va sta în această rundă.

Iată programul meciurilor din etapa a 29-a: vineri, 18 mai – ora 18.00: Naţional Sebiş – CSO Filiaşi, AFC Hermannstadt II – Internaţional Băleşti, Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – Millenium Giarmata, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Şoimii Lipova; sâmbătă, 19 mai – ora 18.00: Gloria Cermei – Cetate Deva, CSM Lugoj – ACS Şirineasa, Școlar Reșița – ACS Ghiroda.

Clasament: 1. ACS Şirineasa 66 puncte (golaveraj 70-14), 2. Naţional Sebiş 56 (70-24), 3. CSM Lugoj 56 (62-30), 4. Școlar Reșița 55 (62-18), 5. Universitatea II Craiova 45 (58-36), 6. CSO Filiaşi 37 (38-29), 7. Şoimii Lipova 34 (38-40), 8. ACS Ghiroda 32 (42-44), 9. Cetate Deva 31 (46-38), 10. Gloria Cermei 30 (47-53), 11. Hermannstadt II 30 (40-60), 12. Millenium Giarmata 29 (46-56), 13. CNP Timişoara 29 (30-56), 14. Internaţional Băleşti 16 (21-55), 15. Becicherecu Mic -14 (7-124).

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns