Cruşoveanu, optimist în privinţa obiectivului

Sosit în această iarnă la FC Olt Slatina, fostul fundaş central al Gaz Metan Severin, Cosmin Cruşoveanu, pare să-şi fi găsit locul în formaţia lui Dan Oprescu. „Cruşo“ a afirmat că s-a acomodat la noua sa echipă şi s-a arătat optimist în privinţa îndeplinirii obiectivului, mai exact salvarea de la retrogradare.

„M-am acomodat neaşteptat de bine, băieţii m-au ajutat, chiar şi antrenorul. Va rămâne să-mi câştig locul de titular şi să ajut cât de mult pot echipa, pentru că de-asta am venit, nu să fac act de prezenţă. Sunt sigur că vom reuşi să ne îndeplinim obiectivul. Clasamentul este strâns, iar eu sunt încrezător că vom reuşi să terminăm pe un loc mulţumitor“, a declarat, pentru gazetanoua.ro, fundaşul alb-vişiniilor. „Mai sunt două jocuri în care vom pune la punct toate aspectele, astfel încât la începerea returului să fim cât mai pregătiţi. În meciul cu ALRO (primul din retur – n.r.) şansele sunt egale, noi sperăm să-l tranşăm în favoarea noastră. Aşteptăm cu nerăbdare începerea campionatului, pauza aceasta a fost destul de lungă“, a completat Cosmin Cruşoveanu.

În programul divizionarei secunde FC Olt Slatina mai figurează două partide de verificare până la începerea returului. Prima va avea loc mâine, de la ora 11.30, pe „sinteticul“ de la Bradu, cu Chindia Târgovişte (locul 3 în B2), iar a doua – sâmbătă, la Piteşti, în compania celor de la FC Argeş (locul 5 în B2).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.