CS Apa i-a legitimat pe Firoiu, Dina, Simion şi Poenaru

Oficialii craioveni au înregistrat la FRF contractele a patru jucători, urmând ca săptămâna viitoare să fie parafate şi înţelegerile celorlalţi şapte fotbalişti cooptaţi în această iarnă

Firoiu

Mulţumiţi de randamentul jucătorilor aduşi în această iarnă, monitorizaţi înainte de a fi chemaţi la lot, oficialii formaţiei CS Apa Craiova şi staff-ul tehnic au decis să parafeze contractele de joc. În primul „val“ au intrat patru jucători, fiind vorba despre fundaşii Mihnea Firoiu (foto, Autocatania Caransebeş) şi Eduard Dina (Energia Craiova), mijlocaşul Marian Robert Simion (FC Leamna) şi atacantul Mădălin Poenaru (Gloria Buzău).
„Am avut mai multe probleme de rezolvat la FRF, printre care şi înregistrarea a patru transferuri. Am parafat contractele lui Firoiu, Dina, Simion şi Poenaru, jucători pe care noi, împreună cu staff-ul tehnic, i-am urmărit în această perioadă şi am decis să continuăm colaborarea. Săptămâna viitoare cred că vor fi rezolvate şi celelalte şapte transferuri. E vorba de cei cinci jucători de la Şcoala de Fotbal ’Gică Popescu’, care au fost legitimaţi în tur la Chindia Târgovişte: Pârvoi, Ştefan Stancu, Smarandache, Cimpoiaş şi Buşică, precum şi de Bălan şi Stoichiţoiu. Cam ăstea sunt noutăţile noastre din această iarnă, dar nu este exclus să mai apară unu-doi jucători“, a spus directorul sportiv al CS Apa Craiova, Ion Mihai, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
Oficialul grupării alb-albastre a punctat că tot vineri a fost depus dosarul pentru obţinerea noului Certificat de Identitate Sportivă (CIS), pentru ca din sezonul viitor echipa să poată evolua sub denumirea de Municipal Craiova. „Am fost de dimineaţă şi la Ministerul Tiniereului şi Sportului (MTS) şi am depus actele necesare obţinerii CIS-ului, asta ca să putem juca din sezonul viitor sub denumirea de Municipal Craiova. Mai sunt mici amănunte de pus la punct, dar toate vor fi rezolvate în timp util”, a afirmat Ion Mihai, punctând că la federaţie se vorbeşte ca returul Ligii a III-a să înceapă pe 8 martie.

 

Amical cu Damila

 

În timp ce conducerea se ocupă de acte, asigurând bunul mers al lucrurilor, trupa lui Ţâcă Zamfir, Ionel Luţă şi Florin Dumitru se pregăteşte să încheie stagiul de pregătire, efectuat pe plan local. Jucătorii CS Apa vor trage linie cantonamentului duminică, nu înainte de a susţine un joc amical în compania divizionarei B Damila Măciuca. Confruntarea cu vâlcenii pregătiţi de Claudiu Niculescu va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, la Vâlcea, pe terenul sintetic din Zăvoi.
„Încheiem o perioadă foarte dificilă, de pregătire asiduă, şi aveam nevoie de un joc amical cu un adversar de valoare, precum Damila Măciuca. Să ştiţi că nu am jucat întâmplător amicale cu juniorii de la Şcoala de Fotbal ’Gică Popescu‘, apoi cu Prometeu, o echipă de Liga a IV-a. Am ales adversarii în funcţie de stadiul în care ne aflam noi cu pregătirea. Acum vom juca cu Damila, o echipă bună, din eşalonul superior, care şi-a reluat antrenamentele cam o dată cu noi, deci va fi un test foarte util. Sper să facem un joc bun, mai ales că suntem aproape în formulă completă. Singurii jucători care nu s-au antrenat astăzi (vineri – n.r.) sunt Smarandache şi Niţă, primul are o întindere, cel de-al doilea o contractură. Am scăpat ieftin din acest stagiu de pregătire şi asta mă bucură mult, pentru că de regulă erau mai mulţi jucători cu probleme medicale după un astfel de cantonament”, a declarat antrenorul principal al CS Apa Craiova, Ionel Luţă, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
CS Apa Craiova a mai susţinut până acum trei partide de verificare, câştigând cu 3-0 şi 4-0 în faţa grupelor de copii născuţi în 1996, respectiv 1995 ale Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“, şi cu 2-0 în faţa divizionarei D Prometeu Craiova.
De partea cealaltă, vâlcenii de la Damila Măciuca au susţinut tot trei teste, au câştigat la Vâlcea, cu 2-1, în faţa Flacărei Horezu (Liga a IV-a), a remizat în deplasare, scor 0-0, cu SCM Argeşul Piteşti (Liga a III-a) şi a pierdut surprinzător în Zăvoi, scor 1-2, în faţa celor de la FC Hunedoara (Liga a III-a).

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.