CS Apa, mai tare ca Prometeu

Elevii lui Ionel Luţă au câştigat clar amicalul cu echipa „pompierilor“, aflată în debutul pregătirii.

Balan, Stamin1

Trei victorii, din tot atâtea partide jucate, acesta este bilanţul divionarei C craiovene, CS Apa, după amicalul disputat miercuri, la prânz, pe stadionul „Chimia“, în compania concitadinei Prometeu (locul 3 în Liga a IV-a Dolj), fosta reprezentantă a oraşului din Liga a III-a. Trupa lui Ţâcă Zamfir, Ionel Luţă şi Florin Dumitru s-a impus cu scorul de 2-0, la capătul unui joc antrenant, cu multe ocazii de poartă. Golurile învingătorilor au fost marcate de Ştefan Stancu, în minutul 20, acesta reluând din 8 metri la colţul din dreapta portarului Marinescu, după o minge „bâlbâită“ în careu de defensiva „pompierilor“, şi de Giani Stoichiţoiu, care a executat foarte bine o lovitură liberă, pe lângă zid, de la 20 de metri (‘48). Şi trupa lui Viorel Şişoe a reuşit să puncteze, în minutul 56, dar golul lui Corcoveanu a fost anulat pe motiv de offide de brigada de arbitri, compusă din Viorel Flueran, Marian Bunget şi Claudiu Tudor.
CS Apa Craiova a început partida cu: Grecu – Firoiu, Chiriţă, Duicu, D. Duca – D. Stancu, Stoichiţoiu, Smarandache, Bălan – Poenaru, Şt. Stancu. În partea secundă au mai fost introduşi pe teren următorii jucători: Surdu – Flori, Dreşcă, Dina, Pârvoiu, Simion, An. Duca. Pentru acest joc, „principalul“ Ionel Luţă i-a menajat pe Robert Căle, Cătălin Niţă, Bogdan Buşică, Frank Orban, Cimpoiaş, Octavian Trăistaru şi Costi Răduţ, toţi confruntându-se cu probleme medicale.
De partea cealaltă, tehnicienii Prometeului, Viorel Şişoe şi Mihai Dinu, au introdus următorul unsprezece: Marinescu – Vătu, Şerban, Sandu, Enache – Stamin, Dumbra, Ghiţă, Gae – Bălă, A. Luţă. După pauză au mai intrat: Corcoveanu, Creţu, Dumitrică, A. Stancu, Toma, Bălan şi Alecu.

 

Ionel Luţă: Este o victorie muncită

 

La finalul partidei, antrenorul principal al CS Apa Craiova, Ionel Luţă, a afirmat că echipa sa a obţinut o victorie frumoasă şi muncită şi că îşi doreşte ca elevii săi să se obişnuiască cu rezultatele pozitive, numai aşa putând progresa. „Da, stăm bine în amicale şi mă bucur foarte mult că nu am primit gol. Vrem să fim o echipă mai agresivă, mai ‘scurtă’, pentru că avem mulţi tineri, lipsiţi de experienţă şi trebuie să muncim în fiecare joc foarte mult, ca să reuşim să obţinem succesul. Este o victorie muncită, pe care ne-o dorim la fiecare meci, şi mă bucur de rezultat, pentru că aceşti tineri pot să crească în valoare mult mai repede, învăţându-se cu victoriile, cu această luptă permanentă. Trebuie să aibă de fiecare dată dorinţa de a marca şi de a nu primi gol, ar fi un lucru ideal pentru aceşti jucători“, a spus „principalul“ divizionarei C, pentru GdS. „Este normal să fie atâţia accidentaţi. Suntem într-o perioadă de acumulări, pregătirea fizică este dură îşi pune amprenta. Apar inevitabil contracturi la jucători, dar este bine că putem să-i recuperăm după o zi sau două şi să întregim lotul. Important este că am reuşit, chiar dacă am fost mai puţini, să facem faţă acestui joc şi sper ca pe viitor să muncim din ce în ce mai mult. Mai avem trei zile din stagiul de pregătire, cu câte două antrenamente fiecare, iar sâmbătă, la încheierea cantonamentului, vom disputa un joc la Vâlcea, cu Damila Măciuca, şi sper să ieşim bine şi din această confruntare, să avem o evoluţie bună. Repet, indiferent că întâlnim o echipă de juniori, de judeţ sau de Liga a II-a, întotdeauna urmăresc rezultatul, dar cel mai mult mă interesează evoluţia jucătorilor“, a completat Ionel Luţă.

 

Mihai Dinu: Sperăm că o să promovăm

 

În ciuda înfrângerii, în tabăra „pompierilor“ este linişte şi asta pentru că elevii lui Viorel Şişoe şi Mihai Dinu şi-au reluat pregătirile de puţin timp. „E primul meci pe care l-am jucat. Suntem după prima săptămână de pregătire, este perioada de acomodare la efort, şi nu este nici o problemă că am pierdut. Mai este destul de mult până începe campionatul şi avem tot timpul să ne punem la punct. Echipa adversă, CS Apa, a fost mult mai pregătită fizic decât noi. Ei şi-au reluat mai de mult antrenamentele, de aceea putem spune că suntem mulţumiţi de joc, însă nu şi de rezultat. Vom mai susţine amicale cu CS Apa şi poate lucrurile vor sta altfel. Avem creionat un program de amicale, primul fiind sâmbătă, la Melineşti, cu Amaradia, apoi săptămâna viitoare, miercuri mai exact, la Caracal, iar restul să vedem, nu sunt bătute în cuie. Ca noutăţi, l-am luat pe Dumbra, de la FC Podari, pe Alecu, de la Şcoala de Fotbal “Gică Popescu”, şi aşteptăm să vedem cine o să mai rămână, pentru că mai avem câţiva copii în probe“, a declarat Mihai Dinu, pentru GdS. „E bine că mai este o echipă de Liga a III-a şi că cineva se mai ocupă de fotbalul nostru, dar e totuşi puţin. Înainte erau cinci, şase formaţii în Liga a III-a din Craiova… Să sperăm că o să promovăm şi noi sau o echipă din Dolj anul acesta şi să avem la anul două, apoi, peste doi ani, trei echipe şi în felul acesta am redeveni o forţă“, a completat „secundul“ formaţiei Prometeu Craiova.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns