CS Universitatea, victorioasă în faţa Fortunei

Dragalina

Formaţia CS Universitatea Craiova a debutat cu dreptul în partidele amicale din această vară, trupa lui Erik Lincar depăşind-o, ieri dimineaţă, cu 3-2 (1-2) pe divizionara C Fortuna Brazi (locul doi în C6 în sezonul trecut), meciul disputat la Buftea desfăşurându-se pe durata a două reprize a câte 60 de minute fiecare. Prahovenii au început bine jocul şi au condus cu 2-0, iar gruparea alb-albastră a redus din diferenţă în minutul 59, prin Albert Voinea. Egalitatea a fost restabilită de craioveanul Ionuţ Stancu, care a executat perfect, la vinclu, o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri (’90), poziţie centrală. Golul victoriei oltene a fost semnat de Ousmane Guyane (‘110), fostul atacant al Dunării Galaţi reluând din centrul careului mare, cu capul, din plonjon, în stânga portarului, o centrare venită de pe partea dreaptă, dintr-o lovitură liberă executată de Ionuţ Stancu (‘110).
„În prima repriză s-a jucat mult mai tacticizat, decât în partea secundă, şi s-au remarcat Ganea şi Câju. La reluare, echipa a fost foarte ofensivă, dovadă şi golurile marcate. Aici au fost mai mulţi fotbalişti care s-au remarcat, dar un mare plus l-au adus Ionuţ Stancu, Dragoş Dragalina şi Ramses Gado. A fost un test util”, a declarat ofiţerul de presă al CS Universitatea Craiova, Răzvan Cucui, pentru GdS.
În ceea ce-l priveşte pe Erik Lincar, acesta nu a dorit să ofere amănunte despre partidă.

 

În sfârşit, cunoaştem lotul!

 

„Unsprezecele” trimis pe teren de Erik Lincar a fost următorul: Bojan Brac – Marian Cârjă, Zoran Ljubinkovic, Bogdan Scarlat, Gabriel Velcovici – Adrian Ionescu, Enache Câju, Gabriel Precup, Cristian Ganea – Albert Voinea, Cristian Bardu. Pe parcurs au mai intrat: Mihai Gherasim – Ramses Gado, Răzvan Gorovei, Sebastian Remeş, Ovidiu Chirciu, Ousmane Guyane, Engin Amet, Lucian Pârvu, Florian Pârvu, Dragoş Dragalina, Florin Pătraşcu, Ionuţ Stancu, Valentin Trestelnicu şi Arcan Cerbo, ultimul fiind proaspăt sosit la echipă.
„Acesta este lotul pe care îl are Erik Lincar la dispoziţie în momentul de faţă şi care ar putea face deplasarea în cantonamentul din Serbia, dar pot apărea modificări pe parcurs. Sâmbătă vor pleca spre Severin, atunci vom şti cu siguranţă pe cine se va baza şi pe cine nu”, a punctat Răzvan Cucui.
La jocul de verificare de ieri au participat toţi oficialii grupării craiovene, cât şi investitorii CS Universitatea Craiova, disputa fiind urmată de o şedinţă undeva la marginea Bucureştiului.
Următorul joc amical al CS Universitatea Craiova va avea loc mâine, de la ora 18.00, tot la Buftea, adversara oltenilor fiind CS Baloteşti, locul trei în C3 în ediţia trecută de campionat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.