Cu ei defilăm!

SCM „U“ Craiova a realizat astăzi fotografia de grup a echipei masculine de volei, eveniment care se confruntă practic cu prezentarea trupei lui Dănuț Pascu, pentru noul sezon competițional. Astfel, echipa masculină de volei SCM „U“ Craiova este compusă din următorii: rândul de sus (de la stânga, la dreapta): Claudiu Mitru (antrenor secund), Alecsandar Milivojevic, Răzvan Olteanu, Andrei Georgescu, Sergio Diaconescu, Laurenţiu Lică, Rusmir Halilovic, Răzvan Călin, Dănuţ Pascu (antrenor principal), Mirel Popa (kinetoterapeut); rândul de jos: Ştefan Lupu, Facund Imhoff, Laurenţiu Marciu, Neven Majstorovic, Filip Sestan, Ionuţ Teleleu, Bogdan Ene.
Ediția 2018/2019 a Diviziei A1 debutează la finele acestei săptămâni, iar gruparea din Bănie va evolua în runda inaugurală în fața propriilor spectatori, urmând ca sâmbătă, de la ora 17.30, să primească vizita formației Universitatea Cluj, pe care a învins-o categoric, cu 3-0 (25-22, 25-12, 25-16), la Cupa „Radu Zamfirescu“.

Pascu: Am făcut transferurile cele mai protrivite

Antrenorul Dănuț Pascu a explicat că este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție și că se așteaptă la un debut cu dreptul.

„Ne apropiem de un nou start de campionat, care ne găsește cu jucători noi la echipă. De data aceasta nu mai avem șapte jucători străini, avem numai cinci, iar în cele trei turnee pe care le-am susținut echipa a mers din ce în ce mai bine și la ora actuală cred că suntem într-o stare bună de joc și ne apropiem și de forma sportivă competițională. Am făcut transferurile cele mai potrivite la bugetul pe care l-am avut. Dacă era să avem pretenții mai mari, trebuia să avem un buget mai mare și atunci discutam de pe alte poziții. Eu sunt mulțumit de colectiv. Față de anul trecut, formăm o echipă unită, omogenă, stabilă și echilibrată pe posturi, care nu joacă cu individualități. Suntem un grup și jucăm toți, împreună“, a declarat Dănuț Pascu.


„Privesc cu încredere acest start de campionat. Având în vedere că jucăm în prima etapă cu Universitatea Cluj, o echipă din a doua parte a clasamentului, obiectivul nostru este victoria. Echipa din Cluj are un antrenor foarte bun din Polonia și chiar dacă nu a făcut transferuri importante, rămâne o formație redutabilă, care nu are ce pierde și se luptă până la sfârșit. Nu mă aștept la un meci ușor, dar sper din tot sufletul să facem un joc bun și să câștigăm. Avem un program relativ bun. Trebuie să spun că al doilea meci de acasă va fi pe 20 octombrie cu Zalăul, care este o echipă înscrisă pentru câștigarea campionatului, a făcut transferuri importante și de valoare și în mod sigur va fi un meci dificil. Să nu cumva să vă gândiți că dacă am câștigat cu 3-0 în fața lor la turneul de la Craiova asta este valoarea celor din Zălău. Este total greșit, pentru că au jucat fără Bartha, ridicătorul principal, au folosit un tânăr de 20 de ani, au avut două indisponibilități în primii șase și toată treaba asta nu trebuie să ne dea o stare de confort, pentru că meciul din campionat trebuie să fie cu totul altul“, a mai spus Dănuț Pascu.

Lică: Avem o echipă frumoasă

La rândul său, liderul voleibaliștilor Craiovei, Laurențiu Lică, a subliniat ideea că SCM „U“ are o echipă bună și poate oferi o surpriză plăcută la finalul campionatului.

„Nu știu dacă fotograful a reușit să ne scoată mai frumoși, dar am făcut aceste poze, sunt benefice și necesare pentru club. Suntem pregătiți pentru începerea campionatului. În prima etapă vom juca împotriva Clujului, o echipă pe care am învins-o weekendul trecut aici, la Craiova, dar fiind primul meci, ne așteptăm să fie unul greu. Noi vom încerca să debutăm cu victorie și să continuăm să avem un parcurs bun în continuare. Nu cred că acest sezon ar trebui să se încheie fără să atârnăm ceva de gât. Mi-aș dori foarte mult să vină o medalie. Este o presiune și pe noi, dar cred că anul acesta avem toate ingredientele de a face un sezon bun, mai ales că nu jucăm nici în cupele europene, deci ar trebui să fim mai odihniți și focusați pe campionat și Cupa României. Îmi doresc ca anul acesta să revină oamenii în sală, la meciurile noastre. Avem o echipă frumoasă, care poate face un parcurs bun în campionat, și de aceea avem nevoie de un public frumos. Ne este destul de greu să jucăm cu 50-100 de spectatori în sala aceasta mare“, a afirmat Laurențiu Lică.

 

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.