Derbi oltenesc în Zăvoi

După ce săptămâna trecută s-a disputat un derbi regional pe malul Oltului, între ALRO Slatina şi CSM Vâlcea, în weekendul acesta vom avea parte de o nouă ciocnire oltenească, de data aceasta în Zăvoi. Sâmbătă, de la ora 11.00 (Digi Sport 1), CSM Vâlcea va primi vizita celor de la FC Olt Slatina, partida anunţându-se spectaculoasă prin prisma faptului că ambele combatante nu mai joacă sub presiunea punctelor, fiind salvate de la retrogradare.

„Ne-am propus ca în aceste două meciuri să nu primim gol. Ar însemna să acumulăm zece partide fără gol primit, acum avem opt, într-un retur, lucru care ar fi extraordinar pentru o echipă căreia nu i s-a dat nici o şansă“, a declarat, pentru gazetanoua.ro, antrenorul celor de la FC Olt, Dan Oprescu.

„Din moment ce obiectivul nostru a fost îndeplinit şi din punct de vedere matematic, vom porni o evoluare corectă a lotului de jucători, pentru a şti exact pe cine ne mai putem baza în sezonul viitor. Deocamdată, suntem încă în plin campionat, iar meciurile pe care le mai avem de jucat sunt mai importante şi vrem să le câştigăm“, a declarat, pentru arenavalceana.ro, antrenorul vâlcenilor de la CSM, Alin Artimon.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.