Din poartă… golgheter

Vali Lemnaru a început fotbalul ca portar. În prezent, este cel mai bun marcator al pandurilor, cu şase goluri.

Poarta l-a atras dintotdeauna pe Vali Lemnaru. A început fotbalul ca portar, la juniorii Sportului Studenţesc, pentru ca apoi să se reprofileze ca atacant. „Au trecut mulţi ani. În copilărie, la juniori, am fost portar, când m-am dus la Sportul. Apoi am considerat că e mai bine în câmp pentru că eram şi mic de statură în acea perioadă. După ce am stat un an la Sportul am plecat din nou la Lehliu şi acolo, la juniori, a început ascensiunea mea, ca atacant“, şi-a amintit Lemnaru.
Alegerea avea să fie corectă. Cu şase goluri în acest sezon, Vali Lemnaru a egalat recordul lui Sorin Vintilescu şi poate deveni cel mai bun marcator al pandurilor în Liga 1. „De când am venit aici se vorbeşte de recordul lui Vintilescu. Nu am venit să bat recorduri, ci să înscriu cât mai multe goluri. Am avut o perioadă mai proastă, dar am făcut şi meciuri bune, în care am ajutat echipa. Asta e. Pentru presă şi pentru istoria clubului e un subiect. Oricum o să fie cineva care să-l bată pe Vintilescu. Dacă aş reuşi eu, cu atât mai bine, dar nu asta e ambiţia mea“, a comentat Lemnaru.

Debut pe Cluj Arena

Vali Lemnaru îşi va reîntâlni sâmbătă fosta echipă, „U“ Cluj. Fostul atacant al „şepcilor roşii“ va debuta, astfel, pe Cluj Arena, unde speră să fie primit cu respect de către fani. „Fanii clujeni şi când au venit la Târgu Jiu
mi-au scandat numele. Cât am fost acolo mi-am făcut treaba, la fel şi Unguruşan. Cred că vom fi primiţi bine. Cel puţin asta îmi doresc. Mi-aş fi dorit să pot să joc pe Cluj Arena. Din fericire, merg ca adversar acum şi sper să joc bine. Am auzit că e foarte frumos şi abia aştept să-l văd“, a spus Lemnaru. Atacantul pandurilor are de gând să strice recordul de invincibilitate al lui Claudiu Niculescu pe banca ardelenilor. „Va fi un meci special pentru toată echipa, nu neapărat pentru mine. Într-adevăr, am jucat acolo doi ani frumoşi, dar aceştia au trecut. Îmi doresc să înscriu pentru echipa mea şi pentru a obţine cele trei puncte. Ei au 42 de puncte, trei peste noi, au tras pentru cupele europene, dar nu cred că mai au şanse. O să fie un meci deschis, între două echipe care joacă fotbal. Vedem cine este mai în formă“, a mai declarat Vali Lemnaru.

„Câine“ de conjunctură

Indirect, Pandurii are un cuvânt de spus şi în lupta la titlu. Echipa lui Grigoraş întâlneşte două dintre candidate, FC Vaslui, acasă, şi Rapid, în deplasare. „Fiecare meci este important şi ne dorim să-l câştigăm. Avem motivaţie. De-aia suntem jucători profesionişti, să jucăm fiecare meci până la capăt. Şi cu Vaslui, şi la Rapid o să prestăm acelaşi joc ofensiv care să ne aducă puncte. Nu ne interesează pe noi cine ia campionatul“, a spus atacantul gorjenilor.
Şi Pandurii ar fi putut fi în vârf dacă nu irosea mult prea uşor punctele. „Sincer, nu mă prea interesează lupta la titlu. Dacă e să iau doar faptul că am jucat la Dinamo, aş vrea ca ei să câştige campionatul. Prin prisma jocului cred că nu există favorită pentru că nici una nu joacă spectaculos şi au pierdut multe puncte cu echipele mici. Dacă e să ne gândim la punctele pierdute şi în tur şi în retur, cred că eram şi noi în primele cinci. Lipsa de experienţă ne-a costat în multe partide. Nu avem de ce să ne mai uităm în urmă. Asta e“, a afirmat Lemnaru.

Cristi Peptan – GdS

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.