Eforturi zadarnice

Pandurii Târgu Jiu a revenit de la 0-2 la Mediaş, însă, până la urmă, nu s-a ales cu nimic.

Cele două goluri rapide ale Gazului, în prima jumătate de oră, păreau să fi tranşat disputa, dar pandurii au găsit un răspuns pe măsură. Lemnaru, angajat excelent de Nistor, a redus din diferenţă înainte de pauză, iar Ibeh a transformat un penalti scor de Maxim la reluare. Gaz Metan a revenit în atac cu disperare şi Vitinho a marcat golul care ţine echipa în viaţă, ajutat şi de eroarea lui Mingote. Gazdele au evoluat în inferioritate în ultimul sfert de oră, dar Pandurii nu a mai reuşit să revină. Tema retrogradării a fost readusă în discuţie de Petre Grigoraş, după ultimele rezultate, cu toate că Pandurii se află la 10 puncte de zona minată. „Poate meritam mai mult, dar trebuie să acceptăm înfrângerea cu demnitate şi să privim meciul următor ca pe un meci important. Îmi felicit echipa pentru atitudine, pentru că nu e uşor să revii de la 0-2 contra unei echipe care joacă cu disperare. Încă nu suntem scăpaţi de griji, chiar dacă unii ar spune că 39 de puncte ar fi suficiente. Noi tranşăm fiecare partidă la victorie, avem un obiectiv de clasare în primele zece, sperăm să-l îndeplinim. Pentru asta trebuie să avem şi puţină şansă. Nu am scăpat nici noi de griji, campionatul oferă surprize mari de tot şi sperăm să nu fim o surpriză neplăcută, deoarece suntem o echipă care încercăm şi reuşim de multe ori să jucăm fotbal”, a declarat Grigoraş.

Patru achiziţii pentru Europa

Petre Grigoraş şi-a propus mai mult pentru sezonul viitor. Un loc la mijlocul clasamentului nu-l mai mulţumeşte şi cere conducerii pandurilor investiţii pentru cupele europene. „Nu sunt atât de liniştit pentru că întotdeauna îmi doresc mai mult. Să nu credeţi că mă mulţumeşte postura asta de echipă care stă pe locul 8. Ca să construieşti ceva în linişte pentru sezonul următor trebuie să ai material de lucru. Noi mai avem nevoie de jucători în vară, deocamdată nu se pot face transferuri. În vară, sută la sută, dacă vrem să ne propunem altceva, mai avem nevoie de cel puţin 4 jucători. Bineînţeles cu condiţia să nu mai plece nimeni. Sper ca de data asta să ajung la un numitor comun (n.r. cu cei din conducere) şi să încercăm un obiectiv de cupă europeană. Nu ştiu dacă îl putem atinge dar putem să încercăm.”, a spus Grig, la Digi Sport.

Cristi PEPTAN – GdS

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.