Fotbal / Avem derbi cu Dinamo și în Cupă. „Câinii” vin în Bănie să le dăm bătaie

Bancu, Mateiu și ceilalți alb-albaștri vor avea prilejul să-i elimine pe „câini” din Cupă (Foto: Alex Vîrtosu)

Astăzi, la Casa Fotbalului din Capitală, a avut loc tragerea la sorți a sferturilor de finală din cadrul Cupei României. Formația Universitatea Craiova va continua lupta pentru trofeu cu un duel împotriva eternei rivale Dinamo București, echipă pe care o va întâlni și în primul meci oficial din Liga I din 2018. Meciul din Cupă va avea loc la Craiova.

„Meciul cu Dinamo din sferturile Cupei va fi cu siguranță unul frumos, un meci important pentru noi, atât prin prisma adversarului, dar și pentru că ne dorim să ne calificăm mai departe în această competiție. Mă bucur foarte mult că jucăm acasă în fața suporterilor noștri care cu siguranță vor face o atmosferă foarte frumoasă”, a declarat antrenorul „leilor”, Devis Mangia.

Cele două combatante s-au întâlnit și în ediția trecută în sferturile Cupei României, în 29 martie 2017, iar Universitatea Craiova a reușit calificarea în semifinale după ce s-a impus pe „Municipalul” din Severin la penaltiuri, cu 6-5, asta după ce în cele 120 de minute de joc scorul a fost egal, 0-0. Din tabăra oltenilor, conduși de pe bancă de Gigi Mulțescu, au marcat de la punctul cu var Gustavo, Briceag, Bancu, Calancea, Kelic și Ivan și a ratat Screciu. „Câinii” au transformat penaltiurile prin Hanca, Busuladzic, Nistor, Filip și Popa și au ratat Petre și Spătaru. În acel meci Craiova a jucat în inferioritate numerică din minutul 63, când a fost eliminat Alex Băluță, iar jucătorii la care a apelat Gigi Mulțescu au fost următorii: Calancea – Dimitrov, Kelic, Popov (Mateiu 46), Briceag – Zlatinski (Gustavo 102), Screciu, Bancu – A. Ivan, Jazvic (Măzărache 75), Băluță.

Celelalte trei sferturi opun următoarele echipe: Hermannstadt – FCSB, Gaz Metan – Astra și Poli Iaşi – FC Botoşani.
Confruntările din sferturile Cupa României se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Meciurile vor avea loc în intervalul 27 februarie – 1 martie, cu începere de la ora 13.30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns