Fotbal – Cristi Săpunaru a fost trimis în judecată și riscă pedeapsa cu închisoarea

Fotbalistul lui FC Porto, Cristian Săpunaru, împreună cu alţi patru colegi, Hulk, Helton, Rodriguez şi Fucile, au fost trimişi în judecată, miercuri, pentru agresarea a doi stewarzi la un meci din 2009, cu Benfica Lisabona, informează Record.
Decizia a fost anunţată la Lisabona de judecătoarea Claudia Pina, în absenţa fotbaliştilor. Dintre cei cinci, în prezent Fucile nu se află în Portugalia, el fiind împrumutat de FC Porto la FC Santos (Brazilia).
Cristian Săpunaru, Hulk, Christian Rodriguez, Helton şi Fucile sunt acuzaţi că au agresat doi stewarzi la meciul Benfica – FC Porto, din etapa a 14-a a ediţiei 2009/2010 a campionatului Portugaliei, câştigat de gazde cu scorul de 1-0.
În noiembrie 2011, cei doi stewarzi au solicitat ca gruparea FC Porto să le plătească daune de peste 45.000 de euro.
Presa portugheză a scris, la 11 octombrie, că Săpunaru riscă închisoarea în Portugalia, după ce Ministerul Public a cerut acuzarea românului de vătămare corporală, în urma incidentului din 2009. Mass-media a menţionat că Hulk, Helton, Rodriguez şi Fucile riscă trei ani de închisoare, iar pentru Săpunaru, care are două capete de acuzare, procuratura a cerut ca pedeapsa să fie mai mică de cinci ani, deoarece românul nu are antecendente penale.
Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.