Fotbal / Cu Burlacu și Screciu pe teren, România U21 s-a impus în Elveția

Selecționerul Daniel Isăilă și elevii săi s-au bucurat din plin de victoria obținută în Țara Cantoanelor (foto: frf.ro)

Naționala de tineret a României a obținut o victorie foarte importantă vineri seară, izbutind să se impună cu 2-0, în deplasare, în fața reprezentativei similare a Elveției, acesta fiind al patrulea meci susținut de tricolori în grupa a 8-a a preliminariilor CE din 2019. Golurile de pe stadionul „Cornaredo“ din Lugano au fost marcate de Mihai Dobre (’24), cu șut din întoarcere din interiorul careului mare, și Cicîldău (’87), cu șut sub „transversală“ de la 18 metri.
Cei doi jucători ai Universității Craiova convocați pentru această acțiune, Andrei Burlacu și Vladimir Screciu, au bifat minute importante, primul a fost titular, iar celălalt a intrat spre finalul reprizei secunde.

Elveția U21: Kobel – Stettler, Bamert (’66, Grgic), Rhyner, Garcia – Lauper, Ruegg – Oberlin, Sow (’66, Itten), Spielmann (’62, Oliveira) – Ajeti. Selecționer: Heinz Moser.

România U21: I. Radu – Cr. Manea, I. Nedelcearu, Al. Pașcanu, A. Radu – M. Dulca, Al. Cicâldău – M. Dobre, I. Hagi (’77, V. Screciu), An. Burlacu (’65, V. Costache) – Pușcaș (’88, Al. Tudorie). Selecționer: Daniel Isăilă.

Clasament: 1. România 10 puncte (golaveraj 8-2), 2. Țara Galilor 6 (6-3), 3. Elveția 4 (2-6), 4. Bosnia 3 (7-4), 5. Portugalia 3 (2-0), 6. Liechtensctein 0 (1-11).

Se mai joacă în 2017: 10 octombrie: Liechtenstein – Elveția, Bosnia – Portugalia; 10 noiembrie: România – Portugalia, Țara Galilor – Bosnia; 14 noiembrie: Țara Galilor -România, Portugalia – Elveția.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns