Fotbal / Gata calvarul din preliminariile CM din 2018. România întâlnește, astăzi, Danemarca, în ultimul meci

Naționala României susține duminică seară ultimul joc din grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, găzduit de Rusia. Tricolorii joacă de la ora 19.00 (TVR), la Copenhaga, în compania Danemarcei, iar noul selecționer, Cosmin Contra, așteaptă din partea elevilor săi o evoluție bună și un rezultat bun, chiar dacă șansele calificării sunt nule.

„Ne așteaptă un meci foarte greu cu danezii, ei formează o echipă puternică. Adversarul are jucători extraordinari de la mijloc în sus. De la echipa noastră aștept să văd aceeași atitudine din meciul precedent, jucătorii care vor intra să arate același entuziasm, aceeași dorință pe care au avut-o la Ploiești“, a declarat Contra.

În urma absențelor cauzate de suspendări, Benzar și Chipciu, sau de accidentări, Grozav și Pintilii, selecționerul Cosmin Contra are la dispoziție un lot format din doar 22 de jucători, printre aceștia regăsindu-se și doi fotbaliști ai Universității Craiova, căpitanul Alex Băluță (foto) și Nicușor Bancu.

Tricolorii au fost susținuți la unul dintre antrenamente de componenții naționalei U19, care duminică, de la ora locală 14.30, vor disputa pe stadionul „Osterbro“, lângă „Parken“, un joc de pregătire în fața selecționatei similare a Danemarcei.

La finalul ședinței de pregătire, jucătorii împreună cu staff-ul naționalei i-au transmis un mesaj de felicitare Simonei Halep, care de luni va deveni noul număr 1 mondial în tenis.

La rândul lor, nordicii sunt favoriți la ocuparea locului secund în grupă, ce le-ar putea asigura prezența în play-off. Danezii au șanse și la primul loc, cel al Poloniei, fiind la 3 puncte în spate și tot cu +12 la golaveraj.

Programul etapei a 10-a (ultima), din grupa E: duminică – ora 19.00: Danemarca – România, Polonia Muntenegru, Kazahstan – Armenia.

Clasament: 1. Polonia 22 puncte (golaveraj 24-12), 2. Danemarca 19 (19-7), 3. Muntenegru 16 (18-8), 4. România 12 (11-9), 5. Armenia 6 (9-25), 6. Kazahstan 2 (5-25).

 

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns