Fotbal / „GP“a trecut pe lângă victorie la Cluj, „U“ Craiova a pierdut la UTA

Etapa a 12-a de la Liga Elitelor s-a dovedit benefică doar pentru echipa de juniori Under 19 a Academiei „Gică Popescu“, care a plecat ieri cu un punct din Ardeal, după ce a remizat, scor 2-2, cu CFR Cluj U19. „Școlarii“ au marcat prin Zanfir și Cazan.

„Am condus cu 1-0 la pauză, apoi a fost 2-0 și prin minutul 80 ne-au dat primul gol, iar în minutul 90+3 ne-au egalat. Meritam victoria, dar trebuie să ne mulțumim doar cu un punct“, a declarat antrenorul Gică Barbu.

„GP“ Craiova U19: Mînăilenu – Nițu, Păduraru, Pătra, Năzdrăvanu – Baciu, Ștefan – Butoi, Cazan, Zanfir – Preda. Au mai intrat: Isuf, Lambu, Militaru.

Academia „Gică Popescu“ ocupă locul șase, cu 14 puncte, iar în etapa viitoare va juca la „Hanul Doctorului“ cu ACS Poli Timișoara, meciul fiind programat miercuri, 11 aprilie, de la ora 12.00.

La Under 17, Universitatea Craiova a pierdut cu 1-0 la Arad și a cedat primul loc rivalei UTA.

„U“ Craiova U19: Preduț – Dobre, Ionescu, Rezeanu, Nițuică – Guță, Simon, Pătulea – Sîrbu, Baiaram, Boștină. Au mai intrat: Nițu, Moga.

„A fost un joc închis și echipa care a greșit a pierdut. Am luat golul pe fondul unei greșeli de portar, dar campionatul nu este jucat și sperăm să revenim repede în fruntea clasamentului“, a declarat Dragoș Bon, pentru GdS.

În etapa viitoare, programată miercuri, 11 aprilie, Universitatea Craiova U17 întâlnește de la ora 10.00, pe stadionul „Aripile“, pe ACS Poli Timișoara.

 

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.