Fotbal / „Leii“ au dovedit Ardealul, „școlarii“ au cedat (galerie foto)

Astăzi, la Liga Elitelor, s-a desfășurat etapa 16-a, iar formațiile craiovene au avut parte de un adversar puternic și important.

Echipa de juniori sub 17 ani a Universității Craiova a reușit să câștige cu greu, scor 2-0, partida susținută pe stadionul “Extensiv”, în compania formației similare a clubului Ardealul Cluj, ambele goluri venind spre final.

Primul gol al meciului a fost marcat de Ștefan Baiaram, care a profitat de o respingere greșită a portarului Papp și a împins mingea în poartă de la opt metri (’72, 1-0).

Victoria a fost rezolvată de Boștină, care a scăpat singur cu portarul și a trimis pe lângă acesta lângă bara din dreapta (’76, 2-0).

Alb-albaștrii au irosit și o lovitură de la 11 metri, dictată după un henț al lui Rus, dar Ștefan Baiaram a șutat telefonat, iar Papp a apărat (’61).

„U“ Craiova: Alex Manea – Dobre (’65, Moga), George Negrea, Ionescu – Nițuică, Guță (’65, Cojocaru), Rezeanu, Pătulea – Sîrbu (’48, Moldovan), Nițu (’48, Boștină), Simon (’52, Baiaram). Antrenor: Dragoș Bon.

Ardealul Cluj: Papp – Rus, Tand, Nicolau, Menyhart, Lupu, Chivu (’66, Rașoveanu), Sulea, Vaida (’40, Istrate), Botea, Szep. Antrenor: Sandu Moldovan.

Cartonașe galbene: Pătulea ’51 / Lupu ’40, Nicolau ’70.

Cartonaș roșu: Rus ’60.

Au arbitrat: Liviu Bălăcescu – Ramona Doriana Udrea, Gică Sandocan Albulescu.

Observator: Luis Moisescu.

Pentru galerie foto, click aici.

În urma acestui succes, Universitatea Craiova U17 continuă să fie lider la Liga Elitelor U17, cu 33 de puncte, iar în etapa viitoare va evolua pe terenul celor de la FC Viitorul Mihai Georgescu, confruntarea fiind programată sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 14.00.

 

„GP“ nu i-a făcut față liderului

 

La categoria sub 19 ani, Academia „Gică Popescu“ a pierdut clar, scor 0-5, confruntarea de la „Hanul Doctorului“, cu liderul seriei Vest, Ardealul Cluj.

„Ne-am ținut bine în prima repriză, am avut și un gol anulat, dar în partea secundă ne-au demonstrat de ce sunt pe primul loc. Au fost mai puternici, mai combinativi, mai eficienți, mai buni“, a explicat antrenorul „școlarilor“, Gică Barbu, pentru sport-vartos.

Academia „Gică Popescu“ a început cu următorul unsprezece: Udrea – Nițu, Pătra, Păduraru, Năzdrăvanu – Butoi, Baciu, Toboș, Zanfir – Lambu, Cazan. Au mai intrat: Militaru, Isuf, Ghiță.

„GP“ ocupă locul șapte, iar în runda viitoare va evolua în deplasare pe terenul celor de la CSS Baia Mare, confruntarea fiind programată duminică, 29 aprilie, de la ora 12.00.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.