Fotbal – Marcelo Bielsa: Sunt principalul responsabil pentru înfrângere

Marcelo Bielsa, antrenorul echipei Athletic Bilbao, a ţinut să sublinieze în mai multe rânduri că este principalul responsabil pentru înfrângerea formaţiei sale în finala Europa League de la Bucureşti cu Atletico Madrid (0-3). ”Sunt dezamăgit. Nu am făcut un meci prea bun. Eu sunt personal responsabil pentru cum a jucat echipa mea. Nu am reuşit să ne îndeplinim obiectivul şi sunt foarte dezamăgit, deoarece asupra mea cade această responsabilitate. Cred că adversarul a câştigat meritat, a fost o diferenţă foarte mare între cele două echipe. Cred că ambele echipe au avut ocazii, dar a fost un punct cheie, maniera jocului. Atletico a aşteptat şi a dorit să-şi facă jocul şi au reuşit să-şi impună stilul. Noi am făcut contrariul, aici a fost cheia”, a declarat Bielsa, citat de Agerpres. ”Au fost momente în care noi am fost în situaţie bună, apoi ei, dar au existat diferenţe mari. Noi am vrut să jucăm într-o manieră în care nu am reuşit, iar adversarul a făcut exact ce a vrut. Diferenţa dintre cele două echipe nu este cea pe care am văzut-o în seara asta”, a mai spus Bielsa.
Antrenorul argentinian a subliniat că nu se aştepta ”la acest rezultat şi nici la această diferenţă dintre echipe”. ”În seara aceasta adversarul a înscris 3 goluri, a avut 8 ocazii, şi noi am avut ocazii, dar nu am marcat. Diferenţa a fost exagerată, nu este reală. A fost meciul pe care şi l-a dorit Atletico, noi am dorit să evoluăm de altă manieră, iar antrenorul trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru acest lucru”, a reiterat Bielsa.
”Nu ne-am apărat prea bine, nu am atacat concret. Putem mai mult şi înţeleg acest lucru”, a subliniat Marcelo Bielsa, care consideră că e uşor să fii antrenor când lucrurile merg bine.
Marcelo Bielsa ştie că e dificil de prevăzut viitorul echipei sale şi al său şi nu ştie dacă va putea remonta sau nu jucătorii pentru finala Cupei Spaniei. ”Avem ceva timp până atunci, dar nu e ceva determinant”, a explicat Bielsa. ”Nu trebuie să căutăm consolare, mă simt responsabil pentru această diferenţă mare între ceea ce suntem capabili şi ce am reuşit. E natural să simt aşa din moment ce nu ne-am atins obiectivul. Sunt sentimente pe care nu trebuie să le evităm. Când se termină un meci, toată lumea trebuie să reflecteze la ce s-a întâmplat, să găsească motive, să explice”, a mărturisit Marcelo Bielsa.
Atletico Madrid a câştigat finala Europa League la fotbal, după ce a învins pe Athletic Bilbao cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti. Columbianul Radamel Falcao (‘7, ’34) şi brazilianul Diego (’85) au marcat golurile lui Atletico Madrid.
Bilbao a învins pe Atletico în campionatul Spaniei cu 3-0 şi a pierdut în retur cu 1-2.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.