Fotbal / Moș Crăciun s-a băgat la joc cu fetele și băieții de la Academic Craiova (foto)

Deși bătrân, Moș Crăciun nu a putut sta pe margine la ultimul antrenament din 2017 al fetelor și băieților de la Academic Craiova, desfășurat în Sala „Voința“, și s-a băgat la joc. Pofta de fotbal i-a venit înainte de ședința de pregătire pe care au condus-o soții Aurora Ungureanu Dobre și Marian Dobre și asta pentru că părinții s-au echipat și au încins un meci pe cinste. Au avut și o galerie pe măsură, copiii făcând ca sala să răsune ca la o competiție majoră. Când au urmat juniorii G și fetele care joacă în campionatul național Under 15, bătrânelul cel simpatic a lăsat cadourile pe margine și bastonul și, ca prin minune, a devenit foarte sprinten și neașteptat de tehnic. După câteva minute, fluierul de final de antrenament anunța în același timp începerea împărțirii cadourilor, un alt moment savurat din plin de toată lumea.

„Moșul ne-a surprins pe toți de această dată, a făcut un lucru la care nu ne așteptam, a jucat fotbal și ne-a demonstrat că are calități. Dacă era un pic mai tânăr poate făceam și o echipă de seniori în jurul său“, a declarat antrenoarea Aurora Ungureanu Dobre, pentru GdS și sport-vartos.ro.

„A fost un an interesant pentru noi și ne bucurăm să-l încheiem cu bine. Sosirea Moșului la antrenament nu a fost o surpriză, dar să joace fotbal – da. Ne-a adus și cadouri frumoase și îi mulțumim“, a spus la rândul său Marian Dobre, pentru GdS și sport-vartos.ro.

Pentru galerie foto, click aici.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.