Fotbal / Pandurii au izbutit a doua victorie consecutivă la Motru

Dacă în 2017 nu a reușit să câștige pe stadionul „Minerul“ din Motru, în 2018 îi merge foarte bine echipei Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă izbutind al doilea succes consecutiv pe teren propriu. Trupa lui Adrian Bogoi s-a impus cu scorul de 2-1 în fața lui CS Mioveni, golurile fiind marcate de Cosmin Ionică (’9) și George Tudoran (’64), pentru gazde, respectiv Roberto Ayza (’4), pentru oaspeți. În runda trecută, gruparea olteană a dispus de Metaloglobus București cu 1-0.

Pandurii: Rz. Stanca – Băjan, Celea, Al. Vasilescu, Turda, Raiciu, Brînzan, Şut, Dănăricu (’46, G. Tudoran), B. Leman (’83, Cenaj), C. Ionică (’68, Munteanu). Antrenor: Adrian Bogoi.

Mioveni: V. Sima – Tirică (’53, Neacșu), Gugu, Fl. Ilie, Ed. Stoica (’70, V. Balint), Rădescu, Mîrzeanu, Andr. Neagoe, Ayza, Ed. Florescu (’46, R. Gheorghe), C. Năstăsie. Antrenor: Laurenţiu Roşu.

Cartonașe galbene: Florin Ilie (’24, ’40).

Cartonaș roșu: Florin Ilie ’40.

Au arbitrat: Mihai Amorăriţei – Iulian Szekely, Marius Bălan.

În urma acestui succes, Pandurii a sărit de pe locul 17, pe 14, având 24 de puncte. În etapa vitooare, gruparea gorjeană va juca pe terenul celor de la AFC Hermannstadt, meciul fiind programat duminică, 18 martie, de la ora 12.00, în Ardeal.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.