Fotbal / Pro Junior a cucerit Cupa „Luceafărul“

Juniorii născuți în anul 2008 ai clubului Pro Junior Craiova au făcut ravagii la Cupa „Luceafărul“, desfășurată la finele săptămâni la Isverva (Severin), la startul căreia s-au mai regăsit alte patru echipe: Luceafărul Severin (organizatoarea turneului), Viitorul Severin, AC Milan Craiova și Dierna Orșova. S-a jucat în sistemul fiecare cu fiecare, iar Pro Junior a câștigat detașat întrecerea, înregistrând victorii după cum urmează: 4-2 (Drulă 2, Preoteasa, Cîrstea) cu Viitorul Severin, 2-0 (Drulă, Preoteasa) cu Luceafărul Severin, 7-0 cu AC Milan Craiova (Preoteasa 2, Cîrstea, Drulă, Măgîlea, Apostol, Tudor) și 7-0 cu Dierna Orșova (Oprea, Cîrstea 2, Preoteasa, Drulă, Măgîlea, Badea).
Clasament: 1. Pro Junior, 2. Luceafărul, 3. Milan, 4. Orșova, 5. Viitorul. Pe lângă locul întâi ocupat de echipă, Pro Junior Craiova a dat și portarul turneului, pe Marius Oprea.
„Mă bucur că am câștigat, a fost o organizare bună, iar acum trebuie să ne concentrăm pe campionat, dar și pe viitoarele turnee, pe care eu le consider foarte utile“, a punctat antrenorul Mircea Popa, pentru sport-vartos.ro.
Lotul grupei 2008 este compus din următorii: Marius Oprea – Alex Tudor, Mihai Măgîlea, Ricardo Pîrvulescu, Andrei Cîrstea, Luca Drulă, Edi Preoteasa, Tiberiu Apostol, Afremie Cătălin, Geani Badea, Ciurea Luca, Dima Teodor.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns