Fotbal / Sepsi nu sperie. Vezi ce au declarat alb-albaștrii (video)

Devis Mangia privește cu indiferență adversara din Cupa României (foto: Alexandru Vîrtosu)

Casa Fotbalului a găzduit miercuri tragerea la sorți a meciurilor din 16-imile Cupei României, competiție în care Oltenia are o singură reprezentantă, pe Universitatea Craiova. Prima adversară a grupării din Bănie în drumul spre trofeu este Sepsi Sfântu Gheorghe, formație nou-promovată în Liga I, care a câștigat respectul oltenilor prin prestațiile din cele două întâlniri directe. Prima a avut loc fix în urmă cu un an, la Brașov, tot în 16-imile Cupei, joc câștigat greu de olteni, cu 1-0, grație unui gol marcat de Andrei Ivan în minutul 100. A doua „bătălie“ a avut loc la mijlocul lunii trecute, în Liga I, tot la Brașov, și a fost câștigată tot de craioveni, de data asta cu 3-2, după un meci cu răsturnări de situație, marcatori fiind Burlacu, Gustavo și Bancu.

 

Mangia: Trebuia să avem un adversar

 

Vestea că Sepsi este adversarul din Cupă nu i-a speriat pe reprezentanții echipei din Bănie.

„Trebuia să avem un adversar, că sorții ne-au dat-o pe Sepsi e bine așa. Dacă vrem să continuăm în Cupa României trebuie să ne gândim că trebuie să luptăm cu toate echipele. Nu știu unde se va juca și nici când, dar asta nu e foarte important. Toate partidele sunt importante pentru noi și vor fi abordate cu maximă atenție. Primul nostru obiectiv îl constituie meciul următor, cel cu Iași, după cel cu Chiajna, și abia apoi ne vom canaliza asupra meciului din Cupă“, a comentat antrenorul Devis Mangia.

„Din câte îmi amintesc, nu am avut un meci foarte ușor la Brașov, pentru că Sepsi e o echipă bătăioasă, luptă pentru orice minge. Trebuie să fi învățat ceva din meciul acela, iar la jocul din Cupă să ne fie mult mai ușor. Mi-ar plăcea să se joace aici, dacă s-ar putea. Dacă nu, mergem acolo ca să câștigăm, să ne calificăm în optimi. Bineînțeles că ne dorim să câștigăm Cupa. După experiența neplăcută de anul trecut, trebuie să ne revanșăm și să facem tot ce ne stă în putință ca să obținem trofeul“, a subliniat căpitanul Alex Băluță.

„Ne așteaptă un meci dificil cu Sepsi. Am bătut foarte greu și data trecută, dar sper că am învățat ceva din acel meci, în care am făcut cu toții multe greșeli. Trebuie să ne facem misiunea mai ușoară, pentru că este un obiectiv foarte important pentru noi Cupa României“, a declarat Alex Mateiu.

 

Sunt șanse mici să se joace în Bănie

 

Jocurile din cadrul 16-imilor vor avea loc în intervalul 24-26 octombrie, cu începere de la ora 14.30, cu excepţia partidelor televizate. În ceea privește confruntarea Sepsi – Universitatea, aceasta este organizată de clubul din Covasna întrucât este nou-promovat, dar patronul transilvănenilor a îmbrățișat pentru câteva ore ideea de a muta jocul pe noul „Oblemenco“ și să încaseze astfel o sumă frumușică din vânzarea biletelor.
„Nu pot spune acum că vom juca sigur la Craiova. În primul rând, aştept propunerea domnilor de acolo, apoi decizia colegilor mei din Consiliul de Administraţie, că nu sunt eu singur la Sf. Gheorghe. Dar nu am nimic împotrivă. Oricum, pentru noi Cupa nu mai e la fel ca anul trecut, ci meciurile din Liga I sunt mai importante. Avem două partide decisive, poate, înainte şi după jocul de Cupă, cu Juventus şi cu Voluntari“, a declarat Laszlo Dioszegi, la Digi Sport.
La câteva ore, după ce s-a consultat cu antrenorul său, Dioszegi a revenit și a spus cu jumătate de gură că nu mai vrea ca meciul să se joace la Craiova, invocând distanța, dar nu este exclus să-și schimbe din nou poziția dacă oltenii vor insista.
Ideea le surâde conducătorilor Științei, care ar prefera să inaugureze noua arenă într-un meci cu Sepsi, decât într-unul cu FCSB, care ar urma în campionat, dar nu pot propune nimic momentan omologilor de la Sfântu Gheorghe, deoarece autoritățile din Bănie nu au recepționat încă stadionul de la constructor.

 

Gazonul nu este încă „apt“

 

Un alt impediment este faptul că nici gazonul nu este la forma optimă deocamdată, aceasta fiind concluzia la care au ajuns jucătorii Craiovei după ce au efectuat antrenamentul de marți pe „Oblemenco“, cu acordul constructorului, care a dorit să testeze astfel dreptunghiul verde.

„A fost o senzație foarte frumoasă să ne antrenăm pe noul stadion. Au fost mici probleme la gazon, dar eu zic că o să se prindă mult mai bine și o să fie ok la ora meciului cu FCSB. Noi trebuie să ne ridicăm la nivelul stadionului și să aducem cât mai multe victorii, să terminăm cât mai sus în clasament. Mi-aș dori mai mult o victorie, decât să înscriu primul pe noul stadion. Mi-ar fi plăcut să inaugurăm arena cu o echipă de top din Europa, dar dacă nu se poate e binevenită orice echipă“, a declarat ieri căpitanul Alexandru Băluță, completat de Alex Mateiu: „A fost foarte frumos antrenamentul de pe noul stadion. Gazonul a fost bun, dar se putea și mai bine. Sperăm să marcăm cât mai mulți în primul meci. Ar fi tare frumos să jucăm pe noul stadion încă un meci înainte de cel cu FCSB, adică să-l inaugurăm cu Sepsi, însă important este să ne calificăm“.

„Abia aștept să-l văd plin (stadionul – n.r.). Nu știu cu cine îl vom inaugura. Ar putea fi meciul cu FCSB, dar vom vedea“, a comentat și antrenorul Devis Mangia.

 

Cupa României
Programul meciurilor din 16-imi, conform tragerii la sorți: FC Botoşani – CFR Cluj, Sepsi – Universitatea Craiova, ASU Poli Timişoara – ACS Poli Timişoara, FC Argeş – CSM Poli Iaşi, Concordia Chiajna – Astra, Sănătatea Cluj – FCSB, CSM Reşiţa – Viitorul, Aerostar Bacău – Dinamo, Dacia Unirea Brăila – Juventus Bucureşti, ACS Petrolul – CS Mioveni, Hermannstadt – FC Voluntari, Metaloglobus Bucureşti – Gaz Metan Mediaș, Unirea Slobozia – ASA Tg. Mureş, CS Afumaţi – UTA Arad, Chindia Târgovişte – Academica Clinceni, Ştiinţa Miroslava – „U” Cluj.

 

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns