Fotbal / „Tineretul“ a produs surpriza în Portugalia. Cicâldău și Ivan au fost decisivi

Naționala de tineret a României a reușit să producă surpriza și să câștige meciul susținut vineri seară, La Pacos de Ferreira, în fața Portugaliei, într-un meci din grupa C a preliminariilor CE din 2019, găzduit de Italia și San Marino. A fost 2-1 pentru trupa antrenată de Mirel Rădoi, care a rămas neînvinsă în preliminarii.

Drumul spre victorie l-a deschis decarul Universității Craiova, Alexandru Cicâldău, care a șutat pe jos, de la 20 de metri, după o pasă venită de la Florinel Coman (′51).

La doar șase minute, fostul căpitan al Științei, Andrei Ivan, a majorat avantajul de pe tabelă după ce a scăpat singur cu portarul, lansat fiind de Dennis Man (′57).

Lusitanii au redus din handicap în minutul 84, când Carvalho a înscris cu o lovitură de cap, plasată lângă bară.

De menționat că în ultimele secvențe ale partidei, gazdele puteau egala, dar portarul Radu a apărat un penalti și a trimis România U21 aproape de turneul final.

De asemenea, trebuie punctat faptul că România Under 21 a încheiat meciul în nouă oameni, Nedelcearu (’70) și Andrei Ivan (’90) fiind eliminați.

Portulalia U21: J. Pereira – Fernando (’74, D. Goncalves),  J. Fernandes, F. Ferreira, Y. Ribeiro – Eustaquito (’46, J. Filipe), P. Rodrigues, J. Carvalho – J. Felix – Tavares (’59, Gil Dias), D. Jota. Selecționer: Rui Jorge.

România U21: A. Radu – Boboc, Nedelcearu, Pașcanu, Fl. Ștefan (’90, Fl. Borța) – Dr. Nedelcu, Cicâldău – Man (’90+7, A. Ciobanu), I.Hagi (’76, Ad. Rus), Fl. Coman – A. Ivan. Selecționer: Mirel Rădoi.

„O să vorbesc cu Mirel, nu vreau să-i stric bucuria. I-am trimis un mesaj. Mi se pare incredibi ce a făcut, penalti, doi jucători eliminaţi, nouă minute în plus. O să mă calmez şi o să vedem ce trebuie făcut, soluţii pentru înlocuirea jucătorului eliminat, mai ales Nedelcearu. La Ivan sunt soluţii. Contează mai puţin tactica, trebuie să calci în picioare Bosnia. Eu aşa văd! Trebuie să confirmăm sprenţa pe care ne-au dat-o de acolo, la Constanţa“, a declarat Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice a FRF, la Digi Sport.

Clasament:

1. Bosnia U21 8 6 0 2 22:5 18
2. România U21 7 4 3 0 11:4 15
3. Portugalia U21 7 4 1 2 18:9 13
4. Ţara Galilor U21 7 3 1 3 8:9 10
5. Elveţia U21 8 2 1 5 7:15 7
6. Liechtenstein U21 7 0 0 7 2:26 0

România U21 mai are de disputat trei partide, toate pe teren propriu, cu Bosnia-Herțegovina (marți – 11 septembrie, la Ovidiu), Țara Galilor (13 octombrie) și Liechtenstein (17 octombrie).

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.