Fotbal / Vătăjelu: Craiova arată ca o echipă mare!

Lui Bogdan Vătăjelu îi este dor de Bănie. Fundașul lui Sparta Praga a vorbit cu sport-vartos.ro despre situația sa din Cehia și despre Universitatea Craiova, echipă pe care o vede pe podium la finalul acestui sezon, fiind încântat de cum arată cu noile achiziții.

– Ce mai faci, căpitane?
– Pe acasă, în Praga, că aici e casa mea acum. Sunt cu viitoarea mea soție și cu fetița. Sunt bine, am jucat mai mult în acest sezon, am și marcat, dar trebuie mai mult. Tot timpul e loc de mai bine.
– De Craiova nu îți este dor?
– Cum să nu-mi fie? Urmăresc mereu ce se întâmplă cu Universitatea, care are un loc special în inima mea. Țin legătura cu Bancu, Băluță, Mateiu, în general cu băieții cu care am fost de la început acolo. Îmi este dor de ei și de suporterii „nebuni“, de meciurile cu Dinamo. A fost o perioadă foarte frumoasă pentru mine și am întâlnit oameni extraordinari în Craiova.
– Universitatea e pe trei la finalul turului. Cum ți s-a părut echipa?
– Mă bucur că au venit jucători foarte buni. Fiecare și-a adus contribuția la parcursul foarte bun al echipei. Îmi place mult Mitriță, e cel mai bun transfer în opinia mea. Craiova arată ca o echipa mare!
– De noua revelație, Burlacu, ce zici?
– Mă bucur extraordinar de mult pentru Burlacu. Știu că se antrena acum câțiva ani cu noi și avea mai mereu probleme cu accidentările. Acum are foarte multă încredere și are jocul unui fotbalist matur, cu calități indiscutabile.
– Sunt și lucruri pe care le-ai schimba la echipă?
– Nu sunt în măsură să spun ce ar trebui schimbat. E clar că întotdeauna este loc de mai bine, însă antrenorul și conducerea sunt sigur că fac tot ce este posibil ca Universitatea să fie cât mai sus.

 

Universitatea are șansa ei la titlu“

 

– Stadionul este cam gata. Sunt șanse să fii prezent la inaugurare?
– Îmi doresc foarte mult, dar nu o să pot să vin, pentru că suntem în plin campionat și nu mi se dă voie. Dar în decembrie o să fiu prezent cu siguranță. Abia aștept să-l văd. A fost un an magic pentru Craiova. Universitatea a jucat în cupele europene, a întâlnit Milanul, și acum vine stadionul…
– Tu ai fost unul dintre cei care au dus greul atunci când nu erau condiții prea bune. Nu îți este puțin necaz că nu ai prins și perioada frumoasă de acum?
– Desigur că este un mic regret, însă eu mi-am dorit această schimbare și consider că am luat cea mai bună decizie.
– Cum vezi partea a doua a campionatului din Liga I? Crezi că Universitatea va fi pe podium, are șanse la titlu?
– E un campionat destul de disputat și sunt echipe foarte bune în vârful clasamentului. Sper ca Universitatea să facă un retur mai bun și, de ce nu, cred ca are șansa ei la titlu.
– Cum comentezi convocările lui Băluță și Bancu la națională?
– Am vorbit cu ei, m-am bucurat foarte mult că au ajuns acolo, pentru că au muncit foarte mult și au avut un sezon foarte bun.
– Când te vedem pe lista lui Contra? Cum comentezi numirea lui?
– Nu știu, dar îmi doresc foarte tare. Am mai spus-o: naționala este cel mai mare vis al meu! E un avantaj că a venit la națională un antrenor român. Cosmin este un antrenor cu o dorință de succes extraordinară și are în spate câțiva ani de experiență internațională, deci mă aștept la lucruri frumoase.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns