Fraţii Pacionel, navetişti pentru Ştiinţa

Emilian şi Ştefan fac eforturi şi parcurg 144 km ca să joace fotbal cu sigla Universităţii Craiova pe piept

Pentru mulţi, fotbalul este pus la mare rang şi, din multă pasiune, fac sacrificii nebănuite pentru a călca pe urmele idolilor. Este şi cazul a doi fraţi extrem de talenţaţi, Emilian (11 ani) şi Ştefan Cristinel Pacionel (13 ani), care învaţă tainele sportului „rege“ în Bănie, la grupele CSJ Ştiinţa U Craiova. Nimic anormal la prima vedere, însă povestea lor este cu adevărat frumoasă. „Să vii la mine la antrenament, să-ţi arăt nişte copii excepţionali“, a fost propunerea făcută de antrenorul Valentin David. Invitaţia a fost onorată, iar tehnicianul ştia ce spunea, talentul înăscut al „Pacioneilor“, aşa cum îi alintă colegii, era evident.

Suferă de „sindromul“ alb-albastru

Dezinvoltura demonstrată pe terenul de joc a dispărut odată cu prima întrebare legată de marea lor pasiune, din prea multă timiditate oferindu-mi răspunsuri scurte şi la obiect: „Ne place să jucăm fotbal şi vrem să jucăm la Universitatea Craiova, apoi la Real Madrid sau Barcelona“, asta a fost concluzia „smulsă“ de la cei doi, care s-au alăturat rapid colegilor la antrenament.
Pentru detalii a rămas tatăl, Dumitru Pacionel, şi el un împătimit al Ştiinţei, care nu şi-a luat ochii de pe „comorile“ sale cât am stat de vorbă. „Toată familia suntem trup şi suflet pentru Universitatea. Rar am lipsit de la vreun meci când era echipa. În vara trecută m-au obligat să le fac camera alb-albastră, cu fanioane, cu diplome de-ale lor pe unde au luat premii. Şi ei sunt nebuni după Ştiinţa, le place atmosfera de pe stadion, iar pe mine mă încântă asta. Acum suferim mult… De aceea facem eforturi mari, vrem să punem şi noi umărul la reclădirea echipei“, a spus seniorul, intrând apoi în nişte detalii impresionante.

Străbat 144 km pentru fiecare antrenament

Originari din Fărcaşele, de lângă Caracal, cei trei bărbaţi din familia Pacionel străbat zilnic 144 km pentru antrenamentele de la CSJ Ştiinţa U Craiova, iar efortul nu este numai fizic, ci şi financiar. În tot acest timp, doamna Elena are grijă de gospodărie, asigurând liniştea casei. „Toate resursele noastre, plus din pensia pe care o primește mama, mai punem un cartof în pământ, tot ce producem, toți banii în ei se duc. Zece milioane pe lună se duc numai pe navetă şi facem asta de șapte ani“, a spus Dumitru Pacionel, explicând cum au ajuns micuţii săi în Bănie. „Am văzut că le place şi i-am dus de la patru ani la fotbal, la Caracal, de acolo am mers la Slatina, la şcoala de fotbal a lui Răzvan Raţ, ‘Pitic Sport’ îi spune, unde am dat de un profesor foarte bun, George Vărzaru. De la Slatina am venit aici, la Craiova, pentru că voiam mai mult. Domnul Vali David i-a văzut şi mi-a propus: ‘Nu vii cu ei la noi, la Craiova, să facem o echipă ca lumea?’ I-am zis că noi ţinem cu Universitatea de mici şi venim cu cea mai mare plăcere“, a povestit Dumitru Pacionel.

„Dacă nu venim o zi la pregătire se pun pe plâns“

Criza financiară nu a ocolit nici familia Pacionel, Dumitru explicând că au fost şi momente mai dificile cu transportul. „Când mai rămânem fără bani de motorină le mai zicem că nu mai mergem la Craiova, dar, până la urmă, nu mă lasă inima când îi văd că se întristează şi ne dăm peste cap şi rezolvăm problema. Suntem în stare să venim şi pe jos la Craiova… Mă bucur enorm când îi văd ce pasiune pun în ceea ce fac şi mai ales că ascultă de antrenorii Vali David, Tomiţă Ilin şi Radu Vitan. De multe ori îi pedepseam spunându-le că, dacă nu învaţă carte, nu îi mai duc la fotbal şi ei începeau să plângă şi să se conformeze. Ştefan e în clasa a şasea şi e premiant, iar cel mic într-a patra, dar nu are note sub opt. Asta în condiţiile în care învaţă seara, târziu, când ajungem acasă de la antrenamente… Noi ne-am făcut un plan de viitor, am zis să mergem pe două fronturi, şi cu cartea, şi cu fotbalul. Ne-am propus să facă şi FEFS-ul şi să devină profesor de sport, dar pentru ei fotbalul înseamnă totul. Au înţeles că nu este o joacă. Știu ce eforturi se fac şi sunt serioşi. Dacă nu venim o zi la antrenamente se pun pe plâns, dar asta s-a întâmplat foarte rar“, a afirmat Dumitru Pacionel.

„Sunt un tată fericit“

Dumitru Pacionel se consideră un „tată fericit, pentru că Dumnezeu mi-a dat doi băieţi, ambii talentaţi la fotbal“, dar cu toate acestea nu se simte împlinit. „Visul meu e să joace la Universitatea. De asta i-am şi adus aici. Chiar înainte să se nască am zis ‘Doamne, dacă-mi dai un băiat sper să îmbrace tricoul Universităţii’. Mi-a dat doi băieţi talentaţi, iar acum trebuie să am grijă să aibă tot ce le trebuie. Ce-i mai rău e că nu ştiu când vom mai avea echipă la Craiova, pentru că nu văd să se întâmple nimic bun. Noi, părinţii, tot sperăm să avem cât mai curând o echipă. E păcat să nu avem la ce copii minunaţi sunt în acest centru. Nu este grupă unde să nu găseşti cel puţin trei-patru copii buni. Nici nu ar trebui să dai bani pe jucători la ce pepinieră este aici, dar…“, a spus plin de amărăciune capul familiei Pacionel.

La vară vor da probe la Ajax Amsterdam

Talentul lui Emilian şi Ştefan nu a trecut neobservat nici de scouteri, fiind monitorizaţi de cluburi mari ale Europei: „A venit anul trecut un impresar şi ne-a zis că vrea să-i ia pe copii la o probă la Ajax Amsterdam. Le-a făcut nişte DVD-uri, le-a trimis în Olanda, oamenilor le-a plăcut ce au văzut şi a rămas să-i vadă în vară. Impresarul ne-a spus că are contract cu Ajax, dar că are uşi deschise şi la Borussia Dortmund şi la Manchester United. Vom vedea la vară unde mergem să dăm probe. Noi ne-am dat acordul, pentru că e vorba despre viitorul lor. Pentru binele copiilor am face orice. Am merge şi acolo cu ei, cu schimbul, pentru că nu renunţăm nici la ce avem la Fărcaşele. Eu sper însă să-i văd jucând şi la Universitatea, și la echipa naţională“.

„Nu-i las de capul lor“

Urmează o vârstă destul de delicată, iar Dumitru Pacionel ştie că trebuie să sporească monitorizarea „speranţelor“ sale. „Tocmai de-aia fac naveta şi nu-i las, mă sacrific şi eu şi soţia, pentru că e păcat să-şi irosească timpul şi talentul. Vreau să fiu lângă ei să-i văd şi să-i îndrum. Am avut oferte şi de aici, din Craiova, de la diverse cluburi. Ne-au promis cazare, masă, tot ce le trebuie, dar n-am vrut, pentru că prima opţiune este Universitatea. Nu-i las singuri în Craiova, pentru că sunt mici şi sunt predispuşi la alte lucruri… Se înhăitează cu cine nu trebuie şi se ratează. E mai bine că sunt lângă mine. Îi alimentez cum trebuie, natural, consumă exact ce ne-a spus medicul de la Policlinică şi cu nutriţionistul de acolo, pentru nu trebuie să ne batem joc. Repet, pentru ei fotbalul înseamnă totul şi au înţeles că nu este o joacă. Știu ce eforturi se fac pentru ei şi sunt convins că vor munci şi vor reuşi să ajungă sus. Timpul va dovedi asta“, a încheiat Dumitru Pacionel.

Valentin David (antrenor grupa 2001):
„Pacionelul cel mic, Emilian, e rapid şi foarte tehnic. Îi place să dribleze, uneori e chiar egoist, dar aşa sunt atacanţii de obicei“.

Radu Vitan (antrenor grupa 1999):
„Ştefan se deosebeşte de ceilalţi copii prin viziunea în joc. Va fi un mijlocaş foarte bun, pentru că joacă cu privirea sus şi e foarte sigur pe ceea ce face“.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.