Gaz Metan Severin a promovat în Liga I

Faceţi loc, faceţi loc, Severinu’ intră-n top!

Comitetul Executiv al FRF a decis astăzi ca ocupanta locului 3 din Seria 2 a Ligii a II-a să promoveze în Liga I în locul Politehnicii Timişoara, formaţie care şi-a retras dosarul de licenţiere. În aceste condiţii Gaz Metan Severin va evolua în Liga I din sezonul 2012-2013.

Reacţiile oficialilor de la Dunăre:

Constantin Gherghe: Dedic această promovare severinenilor mei

Primarul Severinului, Constantin Gherghe, s-a atătat încântat de performanţa obţinută de trupa lui Marian Bondrea, anume promovarea în primul eşalon naţional. Gherghe a spus: „Este un vis pe care ni l-am împlinit, noi, severinenii – acela de a avea echipă pe prima scenă a fotbalului românesc. Dedic această performanţă, din tot sufletul, severinenilor mei. Îmi doresc să vină mâine la stadion pentru a ne bucura împreună cu aceaşti băieţi superbi, minunaţi, de ceea ce am realizat împreună“.

Gheorghe Frăţică: Oraşul Severin merită o echipă în A

Gheorghe Frăţică, vicepreşedinte al clubului Gaz Metan Severin, apreciază că mutarea cheie care a făcut posibilă performanţa a fost aducerea tehnicianului Marian Bondrea. „Decizia Comitetului Executiv este una normală, în concordanţă cu regulamentele UEFA care prevăd că atunci când o echipă nu ia licenţa promovează următoarea clasată. Oraşul Severin merită să aibă o echipă în prima ligă, pentru că oferă condiţii foarte bune. Aducerea lui Marian Bondrea a însemnat enorm în atingerea acestui obiectiv“.

Gheorghe Constantin: Am realizat ce ne-am propus

Preşedintele Gaz Metan Severin, Gheorghe Constantin s-a declarat satisfăcut de faptul că şi-a dus munca la bun sfârşit: „Sufleteşte sunt mulţumit de ceea ce am realizat, deşi a fost foarte greu, deşi mulţi nu au crezut. Când am venit la echipă, alături de Marian Bondrea, Severinul era pe locul 12, la un punct de poziţiile retrogradabile. Cele nouă puncte câştigate în finalul turului ne-au dat speranţe. Rezultatele pozitive i-au făcut pe băieţi să înceapă să aibă încredere în antrenor, în conducerea executivă, în forţele proprii. Astfel, echipa a început să aibă constanţă în evoluţii, constanţa înseamnă valoare, deci echipa a arătat că are valoare. Şi iată că o echipă relativ săracă a reuşit o performanţă remarcabilă, să ştiţi că acest club nu e atât de bogat pe cât se spune. Cu puţini bani s-a realizat ceea ce ne-am propus în iarnă“.
În ceea ce priveşte rămânea sau nu la clubul oltean, Gheorghe Constantin a spus: „E o hotărâre luată, iar eu sunt un om de cuvânt. O parte dintre motivele despărţirii le-am spus, altele vor rămâne mereu în sufletul meu. Voi rămâne la echipă încă zece zile, timp în care primăria şi ceilalţi factori de decizie să găsească un om potrivit care să ducă mai departe acest proiect“.

Marian Bondrea: Am pornit de jos şi iată că am ajuns sus

Gaz Metan Severin a avut un final de tur şi un retur de excepţie. Merite incontestabile are antrenorul Marian Bondrea, care, de când a preluat echipa a înregistrat un singur eşec. În restul de 16 partide a obţinut 13 victorii, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.
Bondrea a spus: „În momentul în care am preluat echipa, atmosfera nu era cea mai bună. Au urmat 3 succese la rând în finalul turului şi am realizat toţi că se poate. A fost un tur de forţă, am pornit de jos şi iată că am ajuns sus. Am avut norocul să am parte de un grup de jucători deosebiţi atât profesional, fotbalistic, cât şi din punct de vedere caracterial. Îi felicit pentru modul cum s-au dăruit şi pentru performanţa obţinută“.

Răzvan Lupu: E un moment istoric pentru Severin

Răzvan Lupu, vicepreşedintele clubului Gaz Metan Severin, a spus: „Este un moment istoric pentru Drobeta Turnu Severin. Pentru prima dată avem echipă în Liga Întâi. Cuvintele sunt de prisos în faţa unei asemenea performanţe. Îndreptăm mulţumirile noastre spre toţi cei care au făcut parte, mai mult sau mai puţin, din acest proiect şi nu în ultimul rând suporterilor, care au fost în multe momente cel de-al doisprezecelea jucător de care echipa avea atâta nevoie. Aşteptăm mâine tot Severinul la stadion pentru a sărbători această promovare“.

Marian Zaharia: Decizia de azi e o încununare a unui an de muncă

Directorul sportiv al clubului Gaz Metan Severin, Marian Zaharia, a declarat: „Decizia de astăzi e o încununare a unei munci de un an de zile, sau, mai bine zis de când a început ascensiunea acestei formaţii, odată cu promovarea din judeţ în liga a treia. Artizanii acestei performanţe sunt în primul rând jucătorii, antrenorii, conducerea administrativă şi, bineînţeles, cei care au sprijinit financiar această formaţie frumoasă a Olteniei. Le mulţumim tuturor“.

 

Ilie Balaci: Salut promovarea Severinului în Liga I

Fosta glorie a Craiovei a felicitat clubul Gaz Metan Severin pentru accederea în prima divizie. Ilie Balaci a antrenat la Severin în perioada 1989-1991. Balaci a spus: „Salut şi eu promovarea Severinului în Liga I. Mă bucur că Oltenia are încă o echipă în Liga I şi totodată mă doare sufletul că în oraşul Craiova mai există doar o singură echipă de liga a treia”.

 

Sursa: gazmetanseverin.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.