Gaz Metan Severin, pe val


Divizionara secundă Gaz Metan Severin a reuşit vineri o victorie importantă, de moral, scor 2-1, în partida amicală disputată în compania formaţiei FK Kaisar Kyzylorda, „lanterna roşie“ din prima ligă a Kazahstanului. Golurile oltenilor au fost semnate de Ionuţ Mitroi (‘15) şi Paul Abba (‘70), reuşita adversarilor fiind consemnată în minutul 35.
Antrenorul Marian Bondrea a început meciul cu: M. Neagoe – Mirescu, Bălău, Cosic, L. Rusu – I. Mitroi, Mitic, Moutinho, Bălace – Zaharia, Vancea. În partea a doua a întâlnirii au mai intrat: Şteţca – Ignat, Dandea, Oşca, Neacşa, Olah, Rioşanu, Şaim, Al. Marin.
Partida s-a oprit în minutul 80, deoarece spiritele s-au încins în urma faulturilor dure şi repetate ale adversarilor, creându-se pentru câteva minute un meleu.
Acesta a fost al treilea joc de verificare susţinut de Gaz Metan Severin în cantonamentul din Antalya, gruparea olteană înregistrând o înfrângere în primul joc, scor 0-1 cu Koge (Danemarca), şi o victorie, scor 3-1 cu FC Aarau (Elveţia). Elevii lui Marian Bondrea vor mai disputa încă două teste pe pământ turcesc, pe 13 şi pe 15 februarie, însă partenerele nu au fost deocamdată stabilite.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns