GĂZARII, ADVERSARI MODEŞTI ÎN TURCIA

Conducerea grupării Gaz Metan Severin a aflat vineri numele primelor două formaţii pe care elevii lui Marian Bondrea le vor întâlni în amicalele programate în cantonamentul din Antalya (4-16 februarie).

Prima oponentă a găzarilor este FC Costuleni (ultima clasată în primul eşalon din Moldova), confruntarea fiind programată pe 6 februarie, iar cea de-a doua partidă va avea loc două zile mai târziu, adversarii severinenilor fiind elveţienii de la FC Aarau (locul doi în liga secundă). Orele ambelor confruntări urmează să se stabilească în zilele premergătoare. Altfel, Marian Bondrea şi compania se vor întoarce la Severin duminică seară, dimineaţă fiind programat ultimul antrenament al stagiului de la Herculane, început luni.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns