Găzarii au început cu o înfrângere seria partidelor amicale

Ajunşi fără emoţii în Antalya, jucătorii formaţiei Gaz Metan Severin au trecut repede la treabă, mingea fiind la mare căutare în timpul şedinţelor de pregătire. Ieri-dimineaţă şi-au aflat şi adversarele din acest al doilea stagiu de pregătire, lista anterioară suferind destule modificări. În această după-amiază, elevii lui Marian Bondrea au susţinut un joc de verificare în compania formaţiei daneze Koge, ocupanta ultimei poziţii din prima ligă scandinavă câştigând confruntarea la limită, scor 1-0 (Fabinho ’76). Găzarii ar fi trebuit să o întâlnească de fapt pe FC Costuleni, dar meciul este în discuţii să fie reprogramat pentru 14 februarie, şi asta pentru că moldovenii au preferat-o ca adversară pe Legia Gdansk. Mâine, Mitic şi compania vor avea în program două şedinţe de pregătire, iar poimâine vor da piept cu FC Aarau, grupare aflată în lupta pentru promovare în prima ligă elveţiană, în timp ce vineri vor evolua contra formaţiei FK Kaysar (ultimul loc în prima ligă din Kazahstan). Între timp, preşedintele formaţiei de la Dunăre, Gheorghe Constantin, aflat în Antalya, va încerca să parafeze alte trei partide de verificare, în ,,calcule’’ putând intra şi formaţiile româneşti din primul eşalon aflate în pregătiri pe pământ turcesc.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns