Găzarii, spectatori în prima etapă

Sâmbătă dimineaţă va avea loc prima etapă a returului în Liga a II-a, însă pentru Gaz Metan Severin va fi o zi obişnuită, cu un antrenament de la ora 11.00, asta pentru că partenera sa, din etapa a 16-a, Arieşul Turda, s-a retras din campionat. Conducerea oltenilor nu a stabilit nici un test care să înlocuiască partida de poimâine, un joc amical urmând să aibă loc miercuri, de la ora 16.00, pe „Municipal“, adversară fiind AS Kladova (Liga a IV-a Mehedinţi). De asemenea, oficialii de la Dunăre şi reprezentanţii postului Digi Sport au bătut palma pentru ca meciul cu CSM Vâlcea, din cadrul rundei a 17-a, programat pe „Municipalul“ severinean, să se dispute sâmbătă, de la ora 11.30, şi nu de la 11.00, cum ar trebui. Pentru ca totul să fie dus la bun sfârşit, găzarii vor cere şi aprobarea omologilor de la Vâlcea, abia apoi vor depune actele la FRF pentru programare.
Primul meci al etapei a 16-a din seria a doua va avea loc mâine, de la ora 15.30, confruntarea de la Bistriţa, dintre Gloria şi Chindia Târgovişte, urmând să fie transmisă pe Digi Sport.

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.