Gazul a învins Recaşul, Abba a reuşit o dublă

Într-un joc de verificare disputant pe parcursul a trei reprize de 35 de minute, pe stadionul Municipal, Gaz Metan Severin a învins gruparea de ligă a treia ACS Recaş cu 4-1. Golurile au fost semnate de Olah, Vancea şi Abba (2), respectiv Moroşan.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 7 al întâlnirii, prin Moroşan. Oltenii au avut posibilitatea să egaleze în minutul 24, însă Olah a irosit o lovitură de la 11 metri. În repriza a doua, găzarii au întors în doar două minute rezultatul: Olah a egalat cu un şut plasat de la 10 metri (min. 46), iar Vancea a reuşit un eurogol, trimiţând în vinclul porţii adverse (min. 48).

În cea de-a treia parte a jocului a ieşit la rampă nigerianul Abba. După o acţiune construită de Vancea atacantul african a pus latul pentru 3-1 (min. 65). Ultima reuşită a întâlnii i-a aparţinut tot lui Abba, cu un şut frumos de la marginea careului (min. 80).

Giurgiu a fost eliminat în minutul 75 pentru o intrare imprudentă, în locul său intrând Rusu.

Marian Bondrea a început jocul cu: Şteţca – Mirescu, Bălău, Cosic, Rusu – Neacşa, Mitic, Olah, Dandea – Zaharia, Vancea. Pe parcursul partidei a făcut diverse permutări, în joc fiind introduşi Giurgiu, Moutinho, Abba, Mitroi, Neagoe, Mustaţă, Rioşeanu, Ignat, Trifu, Şaim, Bairam, ultimul fiind un jucător venit în probe de la Motru.

Bălace a fost menajat, fiind uşor răcit.

De partea cealaltă, antrenorii Recaşului, Cosmin Petruescu şi Alin Paleacu, au mizat pe: Amarinei – Mânecan, Opriş, Şironi, Ticană – Moroşan, Boldea, Chivoiu, Trandu – Enciu, Andronic. Au mai intrat: Burtic, Cuciorvă, Rogozinaru, Paleacu, Maglaş, Jones, Peters.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.