Gorjenii au dat lovitura la Cluj

Pandurii Târgu Jiu a dat peste cap calculele hârtiei şi a câştigat pe “Cluj Arena”, întrerupându-I invincibilitatea antrenorului gazdă, Claudiu Niculescu.

Formaţia olteană Pandurii Târgu Jiu a învins, în deplasare, cu 1-0 (0-0), pe Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 28-a din Liga I. Unicul gol al partidei a fost înscris de Voiculeţ, în minutul 79, cu un şut de la aproximativ 12 metri. Gruparea ardeleană a rămas în inferioritate numerică, în minutul 87, când a fost eliminat Păcurar, centralul Cătălin Buşi acordându-i cartonaşul roşu, după două “galbene” arătate în minutele 86 şi 87.

Universitatea Cluj: Bornescu – D. Popa, Pele (’57, Abrudan), Szukala, Mendy – Cristescu (’69, Boştină), Hoban, Păcurar – Cojocnean, Tony (’75, Drăghici), Grozav. Antrenor: Claudiu Niculescu.

Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Unguruşan, Cardoso, Rada (’75, Batin), Vlad – Pintilii – Nistor, Voiculeţ, Maxim (’54, Cristea), Lemnaru – Ibeh (’42, Al. Grigoraş). Antrenor: Petre Grigoraş.

 

Niculescu, dezamăgit

 

Înfrângerea în faţa gorjenilor nu i-a picat deloc bine lui Claudiu Niculescu, deşi antrenorul Universităţii Cluj se aştepta să apară şi sincope în jocul echipei sale. „Era inevitabil! Bine că a venit acum, mergem la Dinamo să câştigăm“, aşa şi-a început „discursul“ antrenorul oltean, de pe banca ardelenilor. „A venit din păcate şi acest moment, era inevitabil. Dezamăgirea mea este că a venit la un meci acasă. Important e acum cum vom gestiona momentul. Sunt supărat şi de rezultat şi de joc, îmi asum responsabilitatea pentru acest eşec, e doar vina mea. Jucătorii au dat totul. Bine că a venit acest duş rece acum, pentru că urmează meciuri din trei în trei zile. Merg la Dinamo să câştig. E un meci special pentru noi“, a completat Claudiu Niculescu, citat de prosport.ro.

 

Grigoraş, supărat pe evoluţie
De partea cealaltă, antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş, nu a fost încântat de prestaţia elevilor săi, dar s-a declarat mulţumit de rezultatul final. „Am câştigat pe un fond de joc foarte slab, sper să ne revenim până marţi, când jucăm cu Sportul, altfel va fi rău. Am făcut doar zece la sută, pentru că a fost o întâmplare fericită, dar eu sunt fericit doar când echipa joacă. La Mediaş am jucat mai bine şi am pierdut, aici am jucat prost şi am câştigat. Şansa noastră a fost că U Cluj nu a avut o formă bună azi“, a spus Petre Grigoraş.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.