GORJENII, NECRUŢĂTORI ACASĂ

Pandurii Târgu Jiu se află pe locul doi într-un clasament al punctelor câştigate pe teren propriu în acest sezon, după Steaua

Trupa lui Petre Grigoraş este o forţă pe „Municipalul“ târgujian. Din cele 30 de puncte strânse în 18 etape, 22 sunt obţinute în faţa propriilor spectatori. Doar Steaua Bucureşti o întrece într-un clasament al jocurilor de acasă, cu 23 de puncte. Din cele zece întâlniri programate la Târgu Jiu în 2011, fotbaliştii lui Grigoraş au câştigat şapte. Doar nou-promovata Ceahlăul, scor 1-1, campioana Oţelul Galaţi, scor 1-0, şi Astra Ploieşti, scor 2-1, au plecat cu puncte de la Gorj. „Nu meritam să pierdem cele două meciuri. La cum am jucat, poate şi rezultatul de egalitate era mincinos. Am fost superiori, dar nu a contat pentru că norocul a făcut diferenţa“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. În schimb, în deplasare, pandurii nu se simt prea bine. În opt jocuri au strâns opt puncte şi se află pe locul 11 într-un clasament al punctelor obţinute în deplasare. Singurul succes a fost înregistrat pe terenul Stelei, scor 2-1.
Pandurii a arătat în prima parte a sezonului şi o forţă ofensivă impresionantă. Echipa lui Petre Grigoraş a reuşit 29 de goluri în 18 jocuri, fiind pe locul patru la acest capitol, după grupările de pe podiumul Ligii 1, CFR Cluj (37 de goluri), Dinamo (32 de goluri) şi Rapid (30 de goluri).

Grigoraş: Mizez pe continuitate!

Petre Grigoraş nu ţine morţiş să facă schimbări în lot în această iarnă. Singura doleanţă a tehnicianului de la Pandurii este păstrarea actualului nucleu de jucători. Dacă vor fi aduse întăriri, aşa cum au promis cei din conducere, atunci antrenorul ar fi şi mai mulţumit. „Pandurii nu-şi permite extravaganţele altor echipe. În plus, pentru mine a contat şi va conta cel mai mult păstrarea actualului nucleu de jucători. Eu mizez pe continuitate, rezultatele apar atunci când ai o echipă, nu doar individualităţi. E treaba lor ce fac alţii dacă îşi permit luxul să transfere jucători pe bandă rulantă. Nu aş refuza însă doi jucători de profil ofensiv, mă refer la un atacant şi un om de bandă, posibil un mijlocaş“, a declarat Grigoraş.

„Să fim mândri că sunt căutaţi“

Naţionalele de tineret şi seniori ale României şi-au programat, în această iarnă, stagii de pregătire în Antalya, suprapunându-se cu programul echipelor de club din Liga 1. Convocat la naţionala de seniori, căpitanul pandurilor, Mihai Pintilii, va rata prima parte a stagiului din Turcia cu echipa de club, dar este posibil ca Pandurii să dea jucători şi la „tineret“. Grigoraş afirmă că selecţionările nu afectează pregătirea pandurilor. „De data asta, chiar nu mai vreau să mai comentez nimic, pentru mine e mai important că sunt selecţionaţi, deci prefer să iau doar partea plină a paharului: să fim mândri că sunt căutaţi jucătorii noştri, că sunt chemaţi la naţională. În plus, acesta este programul pe care îl avem cu toţii şi respect deciziile celor de la Federaţie. În cazul lui Pintilii, el va lipsi doar o scurtă perioadă, iar de pe 2 februarie până pe 15 îl vom avea din nou în cantonament, practic în cea mai importantă perioadă de pregătire cu acele jocuri amicale. Singura problemă pentru el este că va sta o lună în cantonament. Sper să nu mai apară vreo problemă medicală legată de accidentări, iar în ceea ce îl privește pe Mihai, sunt sigur că va trece cu bine peste această perioadă pentru că este un fotbalist rezistent. Concluzia ar fi aceea că selecţiile la naţională nu afectează pregătirea echipei Pandurii şi asta contează pentru mine ca antrenor“, susţine tehnicianul gorjenilor, Petre Grigoraş.

Cristi PEPTAN – GdS

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns