GRIGORAŞ CHIAR E CEL MAI TARE DIN ORAŞ

Cu o medie de 1,45 puncte pe meci, Petre Grigoraş este cel mai bun antrenor al echipei Pandurii Târgu Jiu în Liga 1.

 

În 2011, tehnicianul Petre Grigoraş a realizat 49 de puncte cu Pandurii Târgu Jiu, 19 în returul sezonului 2010-2011 şi 30 în primele 18 etape ale sezonului în curs, cifră neatinsă vreodată de gruparea gorjeană pe parcursul unui întreg campionat de la promovarea în prima ligă. Asta în condiţiile în care Pandurii a cedat la „masa verde“ jocul cu Oţelul Galaţi din etapa a 19-a a sezonului 2010-2011. Cu un total de 61 de puncte în 42 de jocuri, Petre Grigoraş este antrenorul cu cele mai mari realizări pe banca pandurilor de la promovarea în prima divizie. Meritele lui Grigoraş sunt cu atât mai mari cu cât a avut la dispoziţie cel mai tânăr lot de pe prima scenă, a evoluat zece jocuri considerate „acasă“ pe teren neutru, la Severin, permiţând astfel refacerea suprafeţei de joc a stadionului „Municipal“ din Târgu Jiu, şi a lansat mulţi tineri din pepiniera clubului, cărora nu li s-a acordat nici o şansă în alte mandate. Mai mult, Petre Grigoraş a schimbat filosofia de joc a echipei, transformând-o dintr-o grupare ultradefensivă, vezi cele cinci goluri marcate într-un retur, într-o echipă eminamente ofensivă, ce a reuşit, în premieră, în acest sezon, să marcheze, în două rânduri, de cinci ori într-un joc. În mandatul lui Grigoraş la Pandurii, gruparea olteană a avut cei mai mulţi jucători convocaţi la naţională, atât la seniori, cât şi la tineret şi juniori. Trei dintre „pandurii“ săi, Chiricheş, Pintilii şi Pleaşcă, au debutat chiar în tricoul primei reprezentative în meciuri oficiale şi amicale.

Cîrţu a mers la egal

Sorin Cîrţu a pregătit Pandurii în două mandate, în perioada 2008-2010, şi, cu 1,31 puncte pe meci, este al doilea într-un clasament al celor mai performanţi tehnicieni. „Sorinaccio“ are un bilanţ de 16 victorii, 15 egaluri şi 17 înfrângeri, majoritatea succeselor fiind obţinute la limită. Cele mai multe jocuri pe banca pandurilor le are Eugen Neagoe, 73, în perioada 2006-2009, „Geană“ reuşind o medie de 1,21 de puncte pe meci.
Nu au fost luaţi în calcul antrenorii care au stat mai puţin de zece etape la Pandurii, Emil Săndoi (4 jocuri, 4 înfrângeri), Nae Ungureanu (7 jocuri, 8 puncte), Joaquim Teixeira (2 jocuri, 2 înfrângeri), Gabi Zahiu (1 joc, 1 înfrângere) şi Florin Bejinariu (2 jocuri, 1 victorie, 1 egal).

Pârvulescu: Jucătorii românii, foarte scumpi 

Clubul Pandurii Târgu Jiu se orientează către piaţa externă de jucători, obligată de preţurile mari cerute de grupările din ţară. „Suntem în discuţii pentru mai mulţi jucători. Dar preţurile fotbaliştilor români sunt mari. Îţi vine rău când dai un telefon, întrebi de un jucător şi îţi vine răspunsul cu preţul. Toată lumea ţine la preţ, toată lumea vrea să scoată bani mulţi din transferuri. Fiecare urmăreşte să dea lovitura. Ideal ar fi să aducem jucători români, dar sunt foarte scumpi. Suntem o naţiune scumpă şi valoroasă“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Gorjenii vor face una – două achiziţii care să întărească banda dreaptă, descoperită după accidentările lui Băcilă şi Pleaşcă. „De ce să facem multe achiziţii acum? Ne-a mers cumva rău? Noi am avut o primă parte bună, în care am jucat bine şi am avut rezultate peste aşteptările unora. Eu spun că o ducem la bun sfârşit cu ce avem. Marele meu regret acum e că Pleaşcă şi Băcilă nu sunt apţi. Dacă erau şi ei sănătoşi atunci puteam spune că sunt liniştit“, a spus Pârvulescu.

Grigoraş stă bine în statistici

Petre Grigoraş: 61 puncte – 42 jocuri , medie 1,45 pct. / meci 
Sorin Cîrţu: 63 puncte – 48 jocuri, 1,31 pct. /meci
Eugen Neagoe: 89 puncte – 73 jocuri, medie 1,21 pct. /meci 
Viorel Hizo: 17 puncte – 19 jocuri, 0,89 pct. /meci
Liviu Ciubotariu: 8 puncte – 11 jocuri, 0,72 pct. /meci 
Ionuţ Badea: 6 puncte – 10 jocuri, 0,6 pct. /meci

Cristi PEPTAN – GdS

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns