Grigoraş e pentru amânare

Pandurii nu este de acord să joace pe terenuri impracticabile. Dacă LPF decide amânarea reluării campionatului, gorjenii se reîntorc în Antalya.

Majoritatea echipelor din Liga 1 nu sunt de acord cu reluarea campionatului la data stabilită iniţial, 25 februarie, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Şi Pandurii Târgu Jiu face parte din grupul formaţiilor ce solicită amânarea. Stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu se află sub un strat de 40 de centimetri de zăpadă, ca şi terenul de antrenament. Doar „sinteticul“ a fost curăţat parţial. Pandurii revin la Târgu Jiu pe 15 februarie, iar pe 17 februarie o să se ştie dacă returul se va relua mai târziu. „99,99%, returul se amână. Voi propune în Comitetul Federal. Asta este, nu avem ce face chiar dacă programul este supraîncărcat. Trebuie să ţinem cont de securitatea fotbaliştilor“, a declarat şeful LPF, Dumitru Dragomir, la sport.ro.

În acest caz, Pandurii se reîntoarce în Antalya pentru încă o săptămână. „Vedem ce facem. Dacă nu sunt condiţii bune de pregătire la Târgu Jiu, mai mergem într-un stagiu de șapte-opt zile. Dacă timpul nu ne permite, e normal să se amâne. Unde să joci, pe gheaţă, pe zăpadă? Bun, se va curăţa terenul de zăpadă. Înainte de a ajunge la meci nu ai unde să te antrenezi, am înţeles că temperaturile sunt scăzute, şi dacă mai și joci vineri seară, de la 18.00, la Braşov, cum eram programaţi, cine poate juca la -10 grade Celsius? Ce încălţări ar trebui să pui în picioare ca să nu te accidentezi? Acolo îţi trebuie patine“, a declarat Petre Grigoraş.

Decât să rişte accidentări, Grig propune, mai în glumă, mai în serios, ca etapa a 19-a să se joace în Turcia. „Ar trebui să jucăm prima etapă în Antalya. Majoritatea echipelor au fost sau sunt aici. Decât să joc pe gheaţă sau să pun jucătorii să joace pe terenuri impracticabile, să se accidenteze doi-trei de la fiecare echipă, mai bine jucăm în Antalya“, susţine Grig.

Încă două amicale

Pandurii Târgu Jiu va mai disputa doar două jocuri de verificare în cel de-al doilea stagiu şi vor întâlni pe Shkendija 79 (Macedonia, Liga 1), sâmbătă, şi FK Rad Belgrad (Serbia, Liga 1), marţi. Oficialii gorjenilor speră să vină şi victoriile în finalul acestui stagiu. „Sperăm ca şi la următoarele două jocuri care vor urma să avem atitudinea pe care am avut-o până acum. Cred că jocul echipei arătat în afară de meciul cu Novi Pazar a fost mulţumitor“, a afirmat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu, pentru site-ul oficial.


Altfel, Pandurii a câştigat vineri seară, scor 3-2, amicalul cu moldovenii de la FC Costuleni, golurile oltenilor fiind marcate de Roberto Dumitru (‘56, ‘80) şi Neagu (‘85). În minutul 18, gorjenii au ratat un penalti prin Cristea. Pandurii: Lazar – Popete, Tătaru, Rada, Unguru – Cristea, Avramescu, Neagu – Purje, Batin, R. Dumitru. Au mai jucat: Horvat, Bucur.

Amicalele pandurilor în Antalya:

Pandurii – Karlsruhe (2. Bundesliga) 0-1; Pandurii – Energie Cottbus (2. Bundesliga) 0-1; Pandurii – MSV Duisburg (2. Bundesliga) 3-2; Pandurii – FK Baku (Azerbaidjan, liga 1) 1-0; Pandurii – FK Zeta (Muntenegru, liga 1) 0-3; Pandurii – MTK Budapesta (Ungaria, liga 2) 3-3; Pandurii – Novi Pazar (Serbia, liga 1) 1-2; Pandurii – FC Costuleni 3-2; Pandurii – Shkendija (Macedonia, liga 1) sâmbătă, ora 13.00; Pandurii – FK Rad Belgrad (Serbia, liga 1), 14 februarie, ora 15.00.

Cristi PEPTAN – GdS

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.