Grigoraș le cere pandurilor o altă atitudine pe teren

grigoras_csu

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că meciul din deplasare cu FC Brașov, de sâmbătă, de la ora 15.30, din etapa a 14-a a Ligii I, va fi dificil, dar este încrezător și vrea să le transmită optimismul său fotbaliștilor, punctând că nevoie de o schimbare de atitudine pentru a câștiga acest joc. „Sunt încrezător și vreau să le transmit această stare și jucătorilor. E nevoie de o schimbare și de atitudine pentru a putea câștiga această partidă. Deocamdată mă gândesc doar la meciul cu FC Brașov, un meci foarte dificil, foarte greu, cu o echipă cu un moral foarte bun după victoria de la CFR Cluj. Noi avem moralul destul de șifonat după egalul cu Chiajna, deci sunt două stări de spirit total diferite, dar nici un meci nu seamănă cu altul și ne dorim să avem o evoluție bună și de data asta să avem parte și de un rezultat bun. La Brașov trebuie să avem și o evoluție bună și un rezultat bun, trebuie să le cumulăm pe cele două pentru a ieși cât de cât din această stare aproape de șoc în care suntem”, a precizat Grigoraș, citat de Agerpres.

„Obiectivul principal e să câștigăm”

Tehnicianul a afirmat că principalul obiectiv al echipei sale este victoria, iar jucătorii „au strâns rândurile mai tare ca altădată”. Pandurii se află în acest moment pe locul 14 în clasamentul Ligii 1, cu 12 puncte. „Nu e un obiectiv pentru noi să nu primim gol la Brașov. Obiectivul principal e să câștigăm. Eu aș vrea să câștigăm cu 5-4. E normal, e greu și deloc plăcut să primești gol etapă de etapă, dar nu trebuie să fie un obiectiv pentru noi acesta, trebuie să fim mai pragmatici, din ocaziile pe care le avem trebuie să și marcăm. Dacă nu înscrii, nu poți să câștigi și un rezultat de egalitate nu știu cât te poate ajuta în acest moment. Am făcut meciuri bune în deplasare, cu echipe bune, echipa a arătat destul de bine, am practicat un fotbal destul de bun, dar nu am avut șansa de a câștiga puncte. Lucrul acesta mă îndreptățește să sper într-un rezultat bun, mai ales că a fost și o discuție cu președintele în cabină și jucătorii, se pare, au strâns rândurile mai tare ca altădată. Sper că se va crea un șoc la această partidă, nu știu ce se va întâmpla, noi sperăm să fie bine”, a mai spus antrenorul.
În ceea ce privește adversarul, Grigoraș a spus: „Este o echipă greu de învins pe teren propriu. Dar cum a reușit să învingă Craiova, cum a învins U Cluj în cupă, de ce nu am reuși și noi? Nimeni nu e invincibil, problema nu e la ei, problema e la noi. Întotdeauna a fost problema la noi, nu la adversar. E un meci foarte greu, cu o echipă pe val, după o victorie puțin scontată la CFR Cluj, dar trebuie să încercăm”.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.