Hagi: România va fi din nou competitivă în plan internaţional în anul 2020

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă prilejuită de lansarea Cupei Danone, că fotbalul din România va fi din nou competitiv în plan internaţional începând cu anul 2020. „Nu e dureros că România a ajuns pe nu ştiu ce loc în clasament (n.r. – poziţia 53 în ierarhia FIFA) după ce în urmă cu câţiva ani era pe trei. Cel mai important acum este să ne uităm în jos, spre copii, şi să construim. Eu am început să mişc lucrurile, şi mai sunt şi alţii în România ca mine. Există preocupare de a investi în tinerii români. Eu spun că putem fi iar ce am fost, putem câştiga iar o cupă europeană, putem să ne batem la nivel de naţională din nou cu oricine în lume, dar pentru asta e nevoie de multă muncă. Noi probabil în 10 ani o să ajungem să ne batem din nou cu cei buni, aşa cum ne-am bătut noi pe vremea noastră. Deci prin 2020 putem să fim iar competitivi pe plan internaţional”, a spus Hagi, conform Mediafax.
Referitor la revenirea în postura de antrenor din vară, Hagi a afirmat că îşi doreşte acest lucru, dar a precizat că nu exclude nici preluarea unei alte funcţii. „Eu am spus doar că acum muncesc la academia mea, după care, în vară, mă gândesc şi la antrenorat, dar mai este timp până atunci. Din păcate, văd în presă că deja sunt dat în străinătate la nu ştiu ce echipe. Eu spun că vom vedea în ce loc şi în ce post voi fi. Vedeţi că am lăsat deschis, am spus că nu numai pe teren. Orice este posibil. Dar, repet, mai este timp, acum sunt manager la academie”, a explicat fostul selecţioner.
Hagi nu a dorit să comenteze protestul suporterilor de pe stadioanele din România faţă de conducerea LPF şi FRF. „Suntem la Cupa Hagi Danone, sunt copii aici şi ar fi bine să le vorbim de lucrurile bune. De cât de frumos e să joci fotbal şi cât de bine e. Să începem şi în România să vorbim despre fotbalul frumos care îţi crează o stare de spirit bună. Să fim optimişti, să le vedem pe cele bune, cu toate că există şi lucruri mai puţin plăcute. Ele există, dar eu n-aş vorbi de ele, ci de ce ar trebui să facem de acum încolo. Pentru că altfel vom rămâne mult în spate. La vârsta mea trebuie să sprijin acest fenomen”, a afirmat Gheorghe Hagi.
Gheorghe Hagi a participat, joi, la lansarea oficială a celei de-a treia ediţii a Cupei Hagi Danone, cea mai importantă competiţie fotbalistică din România destinată copiiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. La eveniment au fost prezenţi şi componenţii echipei Liceului Mircea Eliade din Bucureşti care au primit din partea lui Gheorghe Hagi un tricou cu autograf. Formaţia Liceului Mircea Eliade a câştigat ediţia trecută a competiţiei şi a reprezentat România la Finala Internaţională Danone de la Madrid unde a ocupat locul 18. „Sper ca toţi copii care participă la Cupa Hagi Danone să ajungă să facă fotbal de mare performanţă. Eu nu vreau să văd în această competiţie un viitor Hagi, important este că Hagi este un exemplu. Eu vreau să văd mulţi copii jucând fotbal cu care mai târziu să ne putem mândri. Pentru că sămânţă avem, talent este, suntem latini şi gândim repede, dar trebuie să muncim să ajungem iar unde am fost”, a afirmat Gheorghe Hagi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.